Dacia va dezvălui două noi automobile în cursul anului 2026. Informația era cunoscută de mai multă vreme, fiind transmisă sub diferite forme de reprezentanții mărcii, dar a fost confirmată acum, cu date mult mai concrete de lansare, de Frank Marotte, cel care poate fi considerat director operațional al Dacia, din poziția de vicepreședinte și director de vânzări, marketing și operațiuni.
Managerul Dacia a explicat, la întrebarea Profit.ro, că „vom vorbi despre noua caroserie din segmentul C în primăvară”, precizând că „strategia noastră a fost foarte clară”.
Marotte s-a referit concret la complementaritatea viitorului model cu restul gamei, în special cu Bigster și Jogger, celelalte două modele compacte ale mărcii, dar a spus că lansarea acestui model va avea loc doar la finalul anului.
„Putem fi cu siguranță un jucător-cheie al segmentului C”, a spus șeful Dacia, explicând că „noul model pe care îl vom introduce la sfârșitul anului 2026, și cu siguranță îl veți descoperi și judeca singuri când îl veți vedea, este un complement foarte promițător pentru Bigster și Jogger, va fi ceva complet diferit”.
Frank Marotte a mai spus că viitorul model, al cărui nume nu este cunoscut deocamdată, dar informațiile neoficiale arată că s-ar putea numi Spacer, „va fi electrificat”, asta însemnând că va fi echipat cu motorul hibrid de 1.8 litri, dar și cu celelalte motorizări mild-hybrid ale Dacia.
Odată cu lansarea acestui model vom afla concret „clienții țintă, specificațiile mașinii și filosofia produsului”, care vor fi „foarte diferite de ce am făcut până acum”.
Potrivit imaginilor apărute în spațiul public, noua mașină compactă pe care o va prezenta Dacia va fi o combinație de wagon și fastback, cu o lungime de 4,40 – 4,50 metri.
„Pe piața auto nu va fi totul numai SUV. Va exista un spațiu semnificativ pentru caroserii diferite, care s-ar putea să nu fie hatchback-ul istoric sau break-ul istoric pe care l-am avut pe piața europeană. Va fi altceva”, a mai transmis șeful Dacia referitor la noua caroserie.
Dacia „Evader”
Al doilea model pe care îl vom vedea pe piață mult mai repede va fi un automobil electric dezvoltat pe aceeași platformă cu noul Renault Twingo și care va fi produs în Slovenia, în uzina Renault din Novo Mesto. Nici în acest caz nu există un nume oficial transmis de companie, dar sursele vorbesc tot mai mult despre un posibil „Evader”.
„Am anunțat că noul BEV va fi sub 18.000 euro”, spune Marotte, care reamintește că va fi mai scump decât Spring și se va vinde în paralel cu actualul model electric al Dacia. Acesta va fi prezentat în prima parte a anului, după cum a precizat oficialul Dacia.
„Suntem încrezători că, în ceea ce privește calitățile produsului, performanța, avem suficient spațiu pentru ambele mașini și, practic, Spring va fi o cale de acces în lumea BEV-urilor pentru clienți”.
Directorul Dacia spune că „există o așteptare foarte mare din partea clienților ca Dacia să continue să ofere acces la lumea BEV-urilor. „Exact asta vom continua să facem cu Spring, iar deasupra lui vom avea noua ofertă pentru segmentul A, care va juca rolul său”, a mai spus Marotte.
Managerul Dacia spune că nu există un risc de suprapunere a clienților, în pofida diferenței mici de preț. „Suntem încrezători că, cu ambele modele, putem ținti audiențe diferite și practic să atingem ceea ce ne dorim în principal, adică să oferim acces la cea la lumea BEV”.
Frank Marotte a mai subliniat și faptul că apariția mașinilor din China nu va afecta foarte mult Dacia, pentru că în zonele de preț „sub 20.000 de euro” „chinezii nu sunt atât de prezenți și Dacia poate juca un rol major și chiar un rol-cheie”.
„Suntem încrezători că, din punct de vedere al prețurilor, din punct de vedere tehnologic, putem fi foarte competitivi”. Frank Marotte a mai subliniat că cele două modele se vor vinde în paralel atâta timp cât va exista cerere pentru ele. „Vom păstra Spring și această nouă ofertă în segmentul A atât timp cât va fi nevoie pentru a alimenta piețele cu BEV accesibile.
Frank MArotte a mai confirmat și momentul lansării pentru Sandero hibrid, o motorizare prezentată deja încă de la finele lui 2025, dar care va intra în producție doar în ultima parte a lui 2026.
















