OFICIAL Pentru prima dată în istoria automobilului, cea mai vândută nouă mașină din lume a fost una electrică

OFICIAL Pentru prima dată în istoria automobilului, cea mai vândută nouă mașină din lume a fost una electrică
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 ian 2024

SUV-ul Tesla Model Y a fost declarat oficial cel mai vândut automobil din lume în 2023, depășind alte două automobile ale Toyota, cele mai populare în ultimele decenii printre clienții de mașini din toată lumea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Așa cum a anunțat și compania americană, pentru prima dată în istoria automobilului, cea mai vândută nouă mașină din lume a fost, anul trecut, un vehicul electric. Jato Dynamics, care a colectat date statistice din aproape toate piețele lumii, anunță oficial că Tesla Model Y a vândut 1,23 milioane de unități în cele 12 luni ale lui 2023, depășind astfel cele două modele ale Toyota, RAV4 și Corolla, care au avut 1,07 și, respectiv, 1,01 milioane de unități vândute.

VIDEO Umbrărescu a început lucrările la primul nod rutier de tip turbion din România. Imagini aeriene CITEȘTE ȘI VIDEO Umbrărescu a început lucrările la primul nod rutier de tip turbion din România. Imagini aeriene

Tesla Model Y a fost desemnat și în Europa cel mai vândut automobil, cu 255.000 de unități vândute pe parcursul anului 2023, o bună parte dintre ele fiind produse local, în uzina din Berlin. Alte 456.000 de automobile Model Y au fost vândute în China, în același interval, ceea ce subliniază cât de mare a fost impactul celor două piețe regionale care au susținut intens în ultimul deceniu electrificarea automobilelor.

Practic, mai mult de jumătate din totalul vânzărilor acestui automobil. Fără subvențiile acordate de țările europene și fără o piață puternică în China, Tesla Model Y nu ar fi ajuns prea curând, probabil niciodată, cel mai vândut automobil din lume.

Scădere a profitului Tesla. „Mulți s-au îndoit de viabilitatea mașinilor electrice, dar în 2023 cea mai vândută mașină de pe planetă a fost electrică” CITEȘTE ȘI Scădere a profitului Tesla. „Mulți s-au îndoit de viabilitatea mașinilor electrice, dar în 2023 cea mai vândută mașină de pe planetă a fost electrică”

Reprezentanții Jato subliniază și faptul că prețul Model Y a fost una dintre cauzele evidente ale acestui succes. „Prețul mediu de vânzare cu amănuntul al unui Tesla Model Y în noiembrie 2023 a fost cu 18% și 23% mai mic decât costul mediu al unui EV în Germania și, respectiv, SUA. Reducerile de prețuri pe parcursul anului, combinate cu reputația Tesla ca producător de vehicule electrice de încredere și competitiv a contribuit la alimentarea cererii deja ridicate. Ca urmare, Tesla este pe primul loc în mintea multor consumatori care doresc să achiziționeze un EV”, spune Felipe Munoz, analist Jato.

Clee două modele Toyota își continuă parcursul de popularitate, în special RAV4, care a devenit în urmă cu un an cel mai vândut automobil al mărcii japoneze și la nivel global, detronând popularitatea Corolla, care a coborât cu un loc mai jos, la o diferență de numai câteva zeci de mii de unități vândute.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla model y
toyota rav4
toyota corolla
cea mai vanduta masina din lume