Olanda este de acord să contribuie cu 3,4 miliarde de euro la ajutorul acordat Air France-KLM

Olanda este de acord să contribuie cu 3,4 miliarde de euro la ajutorul acordat Air France-KLM
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iun 2020

Guvernul olandez a ajuns la o înțelegere cu Franța și va contribui cu 3,4 miliarde de euro (3,8 miliarde de dolari) la acordul de salvare al Air France-KLM, care a tensionat relațiile între acționarii operatorului aerian, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform înțelegerii, Olanda va acorda KLM garanții și împrumuturi directe și va numi un membru în Consiliul de Administrație, susțin sursele.

Firea pierde în litigiul privind licitația pentru 100 tramvaie și trebuie să accepte o companie românească în locul turcilor de la Durmazlar CITEȘTE ȘI Firea pierde în litigiul privind licitația pentru 100 tramvaie și trebuie să accepte o companie românească în locul turcilor de la Durmazlar

Reprezentanții Air France-KLM și ai Ministerului de Finanțe din Franța nu au dorit să comenteze informația, dar vineri este programată o conferință de presă a ministrului olandez de Finanțe unde "vor fi prezentate detaliile pachetului de asistență financiară acordat KLM". De asemenea, pe site-ul companiei olandeze se află un comunicat în care este menționată suma de 3,4 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Comisia Europeană a permis Franței să acorde un sprijin în valoare de șapte miliarde de euro pentru compania aeriană Air France. Ajutorul va fi compus dintr-un împrumut în valoare de patru miliarde de euro acordat de un sindicat de șase bănci și garantat de statul francez în proporție de 90%, precum și de un împrumut direct de trei miliarde de euro dat de statul francez. În schimbul garanțiilor de stat, Air France a promis că va reduce emisiile interne de dioxid de carbon (CO2) cu 50% până în 2024.

Recent, grupul Air France-KLM a raportat pierderi nete de 1,8 miliarde de euro pe primul trimestru, în condițiile în care pandemia de coronavirus i-a paralizat activitatea începând din luna martie, și a avertizat să se așteaptă la consecințe și mai dezastruoase pentru finanțele sale până la vară.

viewscnt
Afla mai multe despre
air france-klm
olanda