Proiect adoptat în primă etapă: Șoferii își vor putea alege singuri perioada în care le va fi suspendat permisul de conducere

Proiect adoptat în primă etapă: Șoferii își vor putea alege singuri perioada în care le va fi suspendat permisul de conducere
scris 8 sep 2019

Un parlamentar s-a gândit că ar fi bine ca, în cazul suspendării provizorii a permisului auto, un conducător auto să își poată alege, în intervalul de un an de la data infracțiunii pentru care a fost sancționat, perioada în care suspendarea să devină efectivă. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat și urmează acum să fie dezbătut în Camera Deputaților.     

Termenul de adoptare tacită a proiectului s-a împlinit chiar în prima săptpămână de reluare a activității parlamentare, iar senatorii din comisia de specialitate nu și-au făcut timp pentru a întocmi un raport pentru votul din plenul Senatului, așa că inițiativa a fost adoptată fără dezbatere.

Guvernul s-a opus proiectului de lege, care arată că printr-o astfel de măsură nu s-ar mai atinge scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. În plus, Executivul mai arată că prevederea ar putea conduce la încălcarea Constituției, de vreme ce în cazul altor sancțiuni nu există astfel de opțiuni.  

Modificări la decontarea directă a RCA: Termen limită de prezentare a decontului reparației, sub sancțiunea returnării sumei primite CITEȘTE ȘI Modificări la decontarea directă a RCA: Termen limită de prezentare a decontului reparației, sub sancțiunea returnării sumei primite

Deputatul ALDE Ștefan Băișanu este cel care s-a gândit la posibilitatea alegerii intervalului de suspendare a permisului și, în loc să modifice Codul Rutier, a ințiat un proiect de lege distinct.

Inițiativa legislativă prevede că:

- În cazul suspendării provizoriu a permisului auto, conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a savârșit-o.

- Excepțiile de la această prevedere o fac faptele deosebit de grave, care prezintă un pericol social, fiind săvârșite cu vinovăție și care sunt prezentate de legea penală și sunt pedepsite de aceasta - infracțiuni.

- Conducătorul auto poate să-și aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenționale pe care a savârșit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârșirii faptei contravenționale.  

VIDEO Bugatti Chiron a stabilit un record de viteză CITEȘTE ȘI VIDEO Bugatti Chiron a stabilit un record de viteză

”Prevederile prezentei inițiative legislative vin în ajutorul șoferilor profesioniști și nu numai, care se aleg cu suspendarea permisului de conducere iar pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra și rămân "fără pâine“. Sunt de părere că la nivel național avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale șoferilor”, consideră autorul proiectului.

Deputatul își exprimă, totodată, speranța că inițiativa sa legislativă va găsi susținători indiferent de doctrina politică. 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
sofer
permis
suspendare
perioada
alege
proiect
lege