Rezultate financiare Volkswagen Group: venituri și profit în creștere, vânzări în scădere

Rezultate financiare Volkswagen Group: venituri și profit în creștere, vânzări în scădere
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 mar 2023

Volkswagen Group a publicat cifrele finale privind rezultatele financiare ale anului 2022, după ce câteva date preliminare fuseseră comunicate anterior. Așa cum era de așteptat, compania a înregistrat o creștere a veniturilor, în special ca urmare a creșterii prețurilor mașinilor vândute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volkswagen a înregistrat venituri de 279,2 miliarde de euro în anul 2022, cu 12 procente peste cele din 2021, reușind astfel să compenseze scăderile vânzărilor, cauzate în special de criza de semiconductori, care a determinat încetiniri masive ale uzinelor companiei.

SF-ul devine realitate: Ford vrea să producă mașini care încuie în afara lor clienții rău-platnici CITEȘTE ȘI SF-ul devine realitate: Ford vrea să producă mașini care încuie în afara lor clienții rău-platnici

Performanța s-a simțit și în privința profitului operațional, care a crescut cu 13%, la 22,5 miliarde euro, iar explicația acestei reușite vine în special din mixul de produse, fiind favorizate în comenzi și în producție modelele de top, cele mai scumpe, cu valoare adăugată mai mare. În plus, compania spune că a încheiat anul cu un volum de comenzi care se ridică la 1,8 milioane de vehicule ce urmează să fie livrate în cursul acestui an.

Marja operațională a grupului german a fost una bună, de 8,1%, care se încadrează în țintele anterioare ale companiei. Compania a raportat un profit net, după impozitare, mai mare cu 2,6 la sută, respectiv 15,8 miliarde de euro.

Grupul a înregistrat o creștere puternică a vânzărilor de vehicule electrice, cu 26%, atingând un volum de 572.100 de unități, care au reprezentat o pondere de 7 procente în totalul vânzărilor grupului. Compania își menține ținta de a ajunge la 20% pondere BEV, în 2025, și 50%, în 2030.

Conform propunerii Consiliului de Administrație, care urmează să fie votată de AGA, acționarii vor primi 8,70 euro pe acțiune (8,76 euro per acțiune preferențială), cu o rată de plată a dividendelor la 29,4%, mai mare cu 4 pp față de anul anterior.

Prognozele pentru 2023 mizează pe o creștere a vânzărilor cu mai bine de un milion de vehicule, la un total de 9,5 milioane, pe fondul numărului mare de comenzi, care ar trebui să contribuie la un avans de 10 – 15% al veniturilor și la o marjă de profit operațional de 7,5 – 8,5%.

Dacia prezintă unul dintre proiectele secrete: Lucrăm la un pick-up, dar și la alte modele. Lucrăm și la noua generație Spring CITEȘTE ȘI Dacia prezintă unul dintre proiectele secrete: Lucrăm la un pick-up, dar și la alte modele. Lucrăm și la noua generație Spring

„Performanța noastră din ultimul an a demonstrat rezistența îmbunătățită a Grupului Volkswagen într-un mediu global dificil. În ciuda provocărilor semnificative din lanțul de aprovizionare, care au condus la o scădere a livrărilor generale, noi au livrate 572.100 de vehicule integral electrice și, în același timp, au crescut și mai mult rezultatul operațional.

Rezultatele de astăzi sunt dovada bazei financiare solide pe care ne implementăm în mod constant strategia.Pentru anul în curs, ne așteptăm ca blocajele din lanțul de aprovizionare se va ușura treptat și că vom fi capabili să depășim un volum mare de comenzi”, a explicat Arno Antlitz, CFO & COO al VW Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
rezultate volkswagen
venituri vw
profit vw