Românii pierd 35 milioane euro din drepturile de compensare pentru zboruri anulate sau întârziate pe care nu le solicită

Românii pierd 35 milioane euro din drepturile de compensare pentru zboruri anulate sau întârziate pe care nu le solicită
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 oct 2019

Pe aeroporturile din România sunt anulate zilnic sau au întârzieri în medie 5-6 zboruri, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectați în fiecare zi. Din zece pasageri români eligibili, în medie doar unul își obține drepturile de la companiile aeriene, iar valoarea totală a compensațiilor la care românii ar avea dreptul anual depășeste 35-40 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Peste 1.000 de zboruri cu astfel de probleme au fost înregistrate doar în ultimele nouă luni pe aeroporturile din România, scrie News.ro

Aproximativ 180.000 de români sunt afectați în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului.

ULTIMA ORĂ Șeful Airbus Helicopters pe Europa amenință: Luăm în calcul să renunțăm la construcția fabricii din Brașov. Nu am avut cu cine să negociem, așteptăm o ofertă concretă de doi ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Șeful Airbus Helicopters pe Europa amenință: Luăm în calcul să renunțăm la construcția fabricii din Brașov. Nu am avut cu cine să negociem, așteptăm o ofertă concretă de doi ani

”Traficul aerian în România înregistrează record după record, cu un număr de zboruri în creștere. Deja aeroporturile României au peste 20 de milioane de pasageri anual, ceea ce crește presiunea pe angajații aeroporturilor, dar și incidența problemelor de zbor. În fiecare zi în medie 5-6 zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste trei ore sau sunt anulate”, spun reprezentanții FlightClaim.ro.

Din zece pasageri români eligibili, în medie doar unul își obține drepturile de la companiile aeriene.

”Speriați de birocrație sau de procedura dificilă, doar maxim 10% dintre românii aflați în situația unui zbor cu probleme ajung să își ceară drepturile de la companiile aeriene, iar restul de 90% renunță să solicite compensațiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcție de distanța zborului”, adaugă ei.

”La nivel european, pragul de 1 miliard de pasageri a fost atins încă din anul 2017, dar proporțional cu acesta a crescut și incidența problemelor de zbor. Conform datelor Eurostat, numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%”, mai arată datele.

În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectați de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensațiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensațiilor per pasager este de 422,85 euro.

Surpriză: Blue Air renunță la compania aeriană națională a Republicii Moldova CITEȘTE ȘI Surpriză: Blue Air renunță la compania aeriană națională a Republicii Moldova

Perioada cea mai aglomerată este sezonul de vară și lunile decembrie/ianuarie.

De la începtutul anului și până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat peste 180 de zboruri care au întârziat minim trei ore sau au fost complet anulate, dar și luna august, când aproape 170 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low-cost sau charter.

De asemenea, o parte dintre zborurile de linie întârziate au produs și pierderea conexiunilor, astfel că tot mai mulți pasageri care zboară către destinații exotice și îndepărtate încep să solicite compensația de 600 euro/persoană.

FlightClaim.ro arată că Tarom și companiile aeriene low cost au cele mai multe zboruri întârziate și anulate.

”Cele mai multe zboruri întârziate și anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar și de companiile low cost Wizz Air, Ryanair și Blue Air”, mai arată compania.

Destinațiile cu cele mai frecvente întârzieri sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca și Londra.

viewscnt
Afla mai multe despre
zboruri anulate
flightclaim.ro