Soluții căutate pentru a evita dispariția Salonului Auto din Frankfurt, unul din cele două cele mai mari evenimente ale industriei auto din Europa: posibilă mutare la Berlin pentru a fi salvat. Numărul de vizitatori a căzut dramatic

Soluții căutate pentru a evita dispariția Salonului Auto din Frankfurt, unul din cele două cele mai mari evenimente ale industriei auto din Europa: posibilă mutare  la Berlin pentru a fi salvat. Numărul de vizitatori a căzut dramatic
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 sep 2019

Numărul de vizitatori, plătitori de bilete, la Salonul Auto Frankfurt a scăzut dramatic cu aproximativ 30%, iar organizatorii caută soluții pentru a salva evenimentul, care ar trebui să aibă următoarea ediție în 2021.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Anterior a fost relatat că Salonul Auto din Frankfurt, unul din cele două cele mai mari evenimente ale industriei auto din Europa, este pe cale de dispariție.

Asociația industriei auto din Germania, VDA, caută soluții pentru ca salonul din Frankfurt să supraviețuiască, în condițiile în care aproximativ jumătate din mărcile auto obișnuite nu au mai fost prezente, iar publicul și-a pierdut interesul. Potrivit datelor VDA, publicate de Automotive News, anul acesta au plătit bilet 560.000 de persoane, în comparație cu 810.000 vizitatori, în urmă cu doi ani, și 931.000 în 2015. Estimările arată că, dacă s-ar ține în aceleași condiții, peste doi ani, în 2021, salonul ar mai avea doar 200 - 300 de mii de vizitatori, cu un număr mult mai mic de mărci, ceea ce ar reprezenta un eșec financiar. Șefii asociației VDA caută soluții, iar în febra căutărilor președintele Bernhard Mattes și-a anunțat demisia, în plină desfășurare a salonului auto, cu un miting al activiștilor ecologiști la porțile salonului.

Fiat Chrysler și Terna vor testa tehnologia V2G, prin care mașinile vor vinde energie către rețea CITEȘTE ȘI Fiat Chrysler și Terna vor testa tehnologia V2G, prin care mașinile vor vinde energie către rețea

Până în prezent, soluțiile de salvare, publicate de presa germană pe baza informațiilor din interiorul VDA, sunt de mutare la Berlin sau de transformare într-un eveniment itinerant, cu o schimbare a formatului pentru a deveni din nou atractiv pentru public.

Președintele VDA, Bernhard Mattes, a declarat, înainte de a-și anunța demisia, că planurile prevăd întinerirea formatului pe o idee de parc tematic și cu utilizarea conceptului de mobilitate care să meargă în oraș, în viața oamenilor.

Ideea de mutare la Berlin pare fezabilă doar prin prisma numărului mai mare de locuitori, 3,75 milioane, cu o pondere mare a tinerilor. Varianta cea mai pesimistă este ca salonul să nu mai existe.

viewscnt
Afla mai multe despre
frankfurt
masini electrice
premiere frankfurt
mutare salon frankfurt