STB lansează Biroul de Supracontrol. Controlorii renunță la vestele albastre și încep iar să "pândească" oamenii

STB lansează Biroul de Supracontrol. Controlorii renunță la vestele albastre și încep iar să "pândească" oamenii
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iun 2022

Societatea de Transport București a înființat Biroul de Supracontrol, pentru eficientizarea activității de verificare a titlurilor de călătorie în mijloacele de transport public.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Navrom a suspendat cursele de pasageri și de mărfuri către Delta Dunării, rămasă fără fonduri din cauza întârzierii încasării subvențiilor de la stat pentru transportul locuitorilor Deltei CITEȘTE ȘI Navrom a suspendat cursele de pasageri și de mărfuri către Delta Dunării, rămasă fără fonduri din cauza întârzierii încasării subvențiilor de la stat pentru transportul locuitorilor Deltei

"În acest sens, în luna iunie 2022, STB SA a demarat un prim proiect în cadrul activității de supracontrol, repartizând în traseu echipe de controlori care nu poartă vestele albastre cu însemnele Control - STB SA, așa cum era obișnuit până acum publicul călător. Scopul acestei acțiuni este de a determina toți călătorii să circule cu titlu de călătorie valabil și de a elimina situațiile în care aceștia achitau călătoria doar la vederea vestelor de control", anunță compania.

Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la calitatea de controlor legitimații călătorie, echipele de supracontrol dețin următoarele documente, obligatoriu a fi prezentate călătorilor: legitimația de control, ce conține poza și datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume și numărul de serviciu); echipamentul de control pe care este instalată aplicația de verificare a cardurilor de călătorie; card de identitate (card de operator cu aplicație de control activă), ce conține, de asemenea, poza și datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume și numărul de serviciu), prin intermediul căruia controlorii legitimații călătorie se autentifică și trec validatoarele în stare de control. Acest card nu poate fi clonat și se află în posesia angajaților doar în timpul programului de lucru.

"Precizăm faptul că, fără cardul de identitate, controlorii legitimații călătorie nu pot efectua controlul. Fără echipament de control și fără card de identitate, nu se pot emite carduri de suprataxă. Mecanismele de verificare și autentificare a angajaților în procesul de verificare a titlurilor de călătorie sunt corelate, tocmai pentru a elimina posibilitatea ca alte persoane să poată efectua controlul. Prin urmare, nu vesta albastră definește un controlor de legitimații călătorie, ci documentele și echipamentele mai sus menționate", subliniază STB.

Echipele de controlori legitimații călătorie sunt instruite ca la momentul controlului să prezinte legitimația de serviciu (cardul de operator) și delegația de control.

viewscnt
Afla mai multe despre
stb
biroul de supracontrol