În primăvara anului trecut era anunțat că lucrările pentru lotul 3 Pietroasele - Buzău al Autostrăzii Moldovei - A7 au început.
Asocierea de constructori turci Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi - Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi are la dispoziție 20 de luni și 1,09 miliarde de lei (fără TVA) pentru finalizarea lucrărilor.

Lotul 3 (Pietroasele - Municipiul Buzău) are o lungime de 13,9 km.
VIDEO Raducu P Drum
Recent a fost anunțat că lucrările pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău (63,25 km) avansează într-un ritm bun chiar dacă suntem în perioada de iarnă. Astfel, pe primul Lot (Dumbrava- Mizil), cu o lungime de 21 km, asocierea româno-italiană, care lucrează acolo, a ajuns la un stadiu fizic de 43%, anunță ministrul Transporturilor. Valoarea acestui contract este de 1,46 miliarde de lei (fără TVA).
Pe Lotul 2 (Mizil- Pietroasele), construit de o asociere româno-bulgară, lucrările au un stadiu fizic de aproximativ 42%. Construcția acestui lot, cu o lungime de 28,35 km, costă 1,24 miliarde de lei (fără TVA).

Ritmul trebuie să crească însă pe măsură ce vremea se va îmbunătăți, având în vedere că ambele loturi (cu o lungime însumată de 49,35 km) au termen de finalizare anul acesta, spune ministrul.
Pe Lotul 3 (Pietroasele- Municipiul Buzău), cu o lungime de 13,9 km, lucrările urmează să înceapă pe data de 1 martie 2023. Asocierea de constructori turci are la dispoziție 20 de luni și 1,09 miliarde de lei (fără TVA) pentru finalizarea lucrărilor.
Construcția tronsoanelor din A7 (Autostrada Moldovei), între Ploiești și Pașcani, este finanțată prin PNRR, motiv pentru care lucrările trebuie finalizate cel mai târziu în 2026.
Traseul lotului 3 al Autostrăzii Ploiesti-Buzău se va desfășura între localitatea Dumbrava, județul Prahova, la intersecția cu Autostrada București-Ploiești și Municipiul Buzău.
Pe traseul acestei secțiuni se vor construi:
- Nod rutier Spătaru – km. 52+850, la intersecția cu DN 2 este de tip B;
- Nod rutier Buzău – km. 62+200, la intersecția cu DN 2B este de tip B;
- Pod km 50+525;
- Pod pe drum agricol km 51+480;
- Pod pe DN 2 km 52+850;
- Pod pe DN 2B km 55+168;
- Pod pe DJ 203D km 57+850;
- Pod pe drum agricol km 60+258;
- Pasaj superior peste CF triaj si DN 2B km 60+985.
VIDEO POATE FI VĂZUT AICI