Uber va plăti 20 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces cu șoferii, care durează de șase ani

Uber va plăti 20 de milioane de dolari pentru închiderea unui proces cu șoferii, care durează de șase ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mar 2019

Uber Technologies a acceptat să plătească 20 de milioane de dolari pentru închiderea amiabilă a unui proces intentat de șoferi din SUA care datează de aproape șase ani, potrivit documentelor depuse în instanță, compania rezolvând unul dintre multele conflicte juridice înaintea unei oferte publice inițiale foarte așteptată, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șoferii au susținut în proces că sunt angajați, nu contractori independenți, așa cum i-a încadrat Uber, aceștia solicitând anumite protecții salariale și rambursări ale unor cheltuieli, scrie News.ro.

Suma oferită de Uber reprezintă numai o cincime dintr-un acord oferit de Uber în 2016 pentru rezolvarea cazului, evaluat la 100 de milioane de dolari, dar pe care judecătorul districtual Edward Chen l-a respins la momentul respectiv ca fiind inadecvat.

Wizz Air introduce două noi rute din România CITEȘTE ȘI Wizz Air introduce două noi rute din România

Noul acord, care trebuie să fie aprobat de Chen, a fost înregistrat luni seara la un tribunal federal din San Francisco.

Procesul este în centrul unei dezbateri referitoare la angajații din așa-numita ”gig-economy” (angajați temporari, cu program flexibil), care include platforme tehnologice pentru livrarea de mâncare și servicii de ride-hailing.

Lucrătorii din ”gig-economy” au argumentat deseori că ar trebui să primească salarii mai bune și beneficii și să fie tratați ca angajați.

O decizie a Curții Supreme din California, luată anul trecut, a făcut mai dificil pentru companii precum Uber să susțină că șoferii lor sunt contractori independenți, fiind un risc pentru modelul de afaceri al Uber.

Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al companiei a spus că Uber s-a schimbat foarte mult din 2013.

Acordul se referă la șoferii din California și Massachusetts care au condus pentru Uber din august 2009 până în februarie anul acesta, respectiv la 13.600 de șoferi, comparativ cu 385.000 de șoferi incluși în procesul inițial.

După respingerea de către Chen a acordului de 100 de milioane de dolari, Uber a câștigat un proces la o curte de apel, care a decis că acordurile de arbitraj convenite de companie sunt în mare parte valabile și aplicabile. Acest fapt a redus procesul colectiv la acei șoferi care nu au acceptat acordurile de arbitraj.

Potrivit documentelor depuse, șoferii vor primi mai mulți bani decât ar fi primit în 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
proces cu soferi