Astfel, judecătorii au admis recursul companiei Danlin XXL privind atribuirea contractului pentru lotul 1D Joseni – Ditău, în defavoarea grupului UMB.
Prin urmare, oferta câștigătoare rămâne în mod definitiv cea a lui Danlin XXL, după cum a fost inițial desemnată de Compania Națională de Investiții Rutiere.
Contractul în cauză este pentru proiectarea și execuția lotului 1D Joseni – Ditrău, aferent secțiunii 2 Miercurea Nirajului – Leghin a autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, arată Arena Construct.
Acesta fusese inițial atribuit asocierii Danlin XXL (lider) – Groma Hold – Intertranscom Impex SRL, la prețul de 821 milioane lei (fără TVA), echivalent a circa 162 milioane euro.
Deși a depus ofertă pentru acest contract, iar lotul se află între alte două care vor fi construite de firme din grupul controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu – Lotul 1C Sărățeni-Joseni 32,4 km și Lot 2A, Ditrău – Grințieș 37,9 km – totuși nu UMB a fost ales constructor pentru Lotul Joseni – Ditrău.
Grupul UMB a contestat rezultatul procedurii la CNSC. Constructorul a cerut anularea raportului procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale.
Potrivit documentului, UMB a considerat că depunctarea sa la două criterii de evaluare este neîntemeiată: „Metodologia de realizare a contractului și planificarea resurselor tehnice și umane în corelare cu specificul și complexitatea activităților” și „Experiența Inginerului Proiectant Consolidări”.
CNSC a admis contestația și a dispus reevaluarea ofertelor, însă Danlin a contestat această decizie la Curtea de Apel.
Astăzi a fost admis recursul depus de Danlin XXL. Instanța a admis plângerea ofertantului câștigător și a anulat decizia CNSC. Curtea „Modifică în parte decizia contestată, în sensul că respinge contestația în integralitate, ca nefondată.”
Adică, CNSC a admis în parte contestația UMB, dar CAB a respins total contestația UMB.
Lotul 1D Joseni – Ditrău are 14,4 kilometri lungime; 21 de pasaje și viaducte, din care 3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor; nod rutier la Ditrău; descărcare provizorie în zona de conexiune cu lotul următor, 2A Ditrău-Grințieș, pentru a se asigura funcționarea independentă.
Pe traseul dintre Joseni și Ditrău va fi amenajat câte un spațiu de servicii (stânga/dreapta) care include zonă comercială, benzinării, 12 spații de încărcare pentru mașini electrice și toalete.
Chiar dacă nu prezintă provocări tehnice comparabile cu celelalte loturi de munte, lotul 1 D Joseni – Ditrău include 21 de pasaje și viaducte, trei fiind ecoducte pentru a permite trecerea animalelor.















