VIDEO - ANUNȚ OFICIAL „Gaura” din Autostrada Transilvania a fost rezolvată, când va fi deschis tronsonul

VIDEO - ANUNȚ OFICIAL „Gaura” din Autostrada Transilvania a fost rezolvată, când va fi deschis tronsonul
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 dec 2023

Lucrările pe secțiunea Chețani-Câmpia Turzii (15,7 km) din Autostrada Transilvania se apropie de final, tronsonul urmând să fie deschis săptămâna viitoare, anunță ministrul Transporturilor, aflat pe șantier.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

"După deschiderea acestei secțiuni, se va putea circula pe 113 km de autostradă de la Târgu Mureș (județul Mureș) până la Nădășelu (județul Cluj)", anunță ministrul.

Anterior a fost relatat că Lotul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania este pregătit să fie deschis până la finalul anului, noi imagini fiind prezentate.

VIDEO Fly Drone

La începutul anului era relatat că pe o bucată lipsă din Autostrada Transilvaniei tocmai ce s-au reluat lucrările, după ce contractul anterior fusese reziliat în urmă cu doi ani din cauza blocajelor. Este vorba despre singurul tronson lipsă dintre Târgu Mureș și Cluj-Napoca, cei circa 16km de la Chețani la Câmpia Turzii.

Asocierea STRABAG SRL – GEIGER TRANSILVANIA SRL a început lucrările la final de ianuarie-început de februarie, după o perioadă de câteva luni pentru proiectare.

Stellantis va folosi baterii LFP, mai ieftine, pe mașinile din Europa CITEȘTE ȘI Stellantis va folosi baterii LFP, mai ieftine, pe mașinile din Europa

Contractul a fost semnat pe 16 octombrie pentru circa 420 de milioane de lei. Termenul contractul a fost de 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Astfel, lotul ar trebui să fie gata în prima parte a anului 2024, dar ultimele date relevă că va fi lansat mai devreme, în următoarele zile.

A3 Chețani - Câmpia Turzii, singura bucată lipsă din Autostrada Transilvania de la Târgu Mureș până după Cluj-Napoca
Tronsonul Chețani - Câmpia Turzii este singura bucată lipsă din autostrada Transilvania dintre Târgu Mureș și Cluj-Napoca.

De la Chețani pe A3 sunt 20 de km până la Târgu Mureș, iar de la Câmpia Turzii șoferii pot circula pe circa 62 de kilometri pe A3 până la Nădășelu, la nord-vest de Cluj-Napoca.

Odată finalizat lotul Chețani - Câmpia Turzii mașinile pot circula neîntrerupt pe Autostrada Transilvania pe aproape 97,7km.

Tronson reziliat în 2021 după blocaje ale fostului constructor

În martie 2021 contractul pentru realizarea celor 15,7 km de autostradă A3 dintre Chețani și Câmpia Turzii a fost reziliat de către Compania de Drumuri.

Contractul anterior pe circa 280 de milioane de lei fusese semnat încă din 2015 cu firma românească Straco, dar aceasta a intrat apoi în insolvență și lucrarea ajunsese în 2021 abia la stadiul de sub 40%.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada transilvania
campia turzii