VIDEO Cum arată acum primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești pe care s-ar putea circula încă de anul viitor

VIDEO Cum arată acum primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești pe care s-ar putea circula încă de anul viitor
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 dec 2021

Primul tronson în lucru al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, secțiunea 1 de la Sibiu la Boița se află la un stadiu fizic destul de avansat, iar pentru finalul anului 2022 s-ar putea da drumul la trafic, chiar și dacă doar în sistem half-profile pe viaductul Tălmăcel - cea mai impresionantă lucrare din proiect. Aici viaductul este executat în consolă, iar primele elemente turnate aproape au ajuns să se unească pe una dintre căile podului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lucrările pe A1 Sibiu - Boița (13,17 km) au început în aprilie 2020, iar în prezent au ajuns la circa 60%, fiind făcute mare parte din cele mai grele lucrări de executat, scrie Hotnews.ro.

Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

Termenul oficial al proiectului este martie 2023, dar sunt șanse bune ca acestea să se finalizeze în avans, în 2022, cel puțin așa spunea în vară fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. Deschiderea anticipată s-ar putea face totuși în sistem half-profile (pe o cale) pe viaductul de la Tălmăcel, cea mai complexă și spectaculoasă lucrare de pe traseu (min 10.44 în video de mai sus)

Cu o lungime de 650 de metri și cu o înălțime a picioarelor de până la 30 de metri, acest pod casetat și executat în consolă, cu 8 deschideri, este construit după cele mai noi standarde în domeniu, spunea Drulă.

Ce înseamnă, mai exact, execuția în consolă a podului de la Tălmăcel?

Execuția în consolă presupune ca podul de beton să fie turnat începând de la capul unui pilon într-o parte și în alta până când se întâlnește cu celelalte elemente turnate similar dinspre ceilalți piloni.

CNAIR publica un video cu doi dintre inginerii de pe șantier care explicau modul special de lucru pentru realizarea viaductului Tălmăcel, cea mai spectaculoasă lucrare de pe traseu.

„Folosim un sistem de cărucioare și se va betona tot podul din secțiuni de 4 sau 5 metri, înaintându-se simetric de pe fiecare cap de pilon (...) Vor fi, de fapt, două cărucioare (fiecare va betona o parte a podului pentru a nu risca un debalans) și după fiecare betonare trosoanele în sine vor fi tensionate ca să țină tot podul la un loc. Ritmul de betonare în această tehnologie este în general de un tronson turnat la fiecare 7 zile.(...) Există 27 de structuri pe acest tronson de autostradă definite ca poduri (adică o deschidere mai mare de 5 metri) și încă 24 de structuri mai mici fabricate pentru trecerea animalelor și permeabilitatea în transversala autostrăzii (așa numitele ecoducte)”, a explicat inginerul Bogdan Alexandru, parte din proiect.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

Lucrările contractate în 2019 cu firma Porr pentru circa 127 de milioane de euro au început efectiv în aprilie 2020 (ordinul de începere a venit în 30 martie), după ce a trecut perioada de proiectare. Termenul de execuție este de 3 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
sibiu - pitești
autostrada