O autonomie de 1.500 de kilometri și trei surse de energie disponibile sub aceeași capotă. Aceasta este inovația Dacia pe care compania a decis acum să o promoveze cu un mesaj complet nou.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Motorul 150 4x4 care echipează Dacia Duster și Dacia Bigster este unicul din lume care funcționează cu benzină, cu GPL și cu baterie electrică, în funcție de situație și de solicitările șoferului.
De aceea, Dacia a decis să-l numească motor Tribrid. Evident că este o inovație de marketing, care folosește și un video dedicat, dar mesajul încearcă să transmită ce reprezintă în realitate acest motor.
"Oprește-te pentru filmul cu roboții, rămâi pentru inovație”, spune Dacia. „Descoperă motorul Dacia Tribrid 150 4x4, o premieră mondială care răspunde nevoilor vieții de zi cu zi. Trei surse de energie combinate: electric + benzină + GPL, într-un 4x4.
Acest tren de rulare se bazează pe o transmisie capabilă să funcționeze atât în 4x2, cât și în 4x4 și oferă performanța potrivită, ori de câte ori ai nevoie”, mai spun cei de la Dacia.
Motorul „Tribrid” de pe Duster și Bigster - singurele automobile din lume care sunt echipate cu acest motor, deoarece Striker nu va primi și GPL - are la bază motorul termic de 1.2 litri, electrificat pe 48 de volți. Acesta are o putere maximă de 103 kW (140 CP), fiind amplasat pe puntea față, fiind comandat prin cutia automată cu dublu ambreiaj, care controlează de asemenea primul motor electric, cel care are și rol de generator pentru bateria de 0,84 kWh.
Motorul termic este unul bi-fuel, pentru că este echipat cu o instalație suplimentară GPL. Asta înseamnă că prin simpla comandă a unui buton, mașina poate trece la propulsia pe gaz sau invers, pe benzină.
Pentru asigurarea tracțiunii integrale, pe puntea spate a fost instalat un motor electric, cu o putere de 31 CP (23 KW), care este conectat de asemenea la bateria de tracțiune de 48 de volți, printr-o cutie de viteze cu două trepte, complet automatizată.
Puterea totală a sistemului este de 154 CP, cu un cuplu maxim de 230 Nm pe față și 87 Nm pe spate. Dacia spune că motorul electric este cel mai puternic instalat vreodată pe un vehicul cu arhitectură pe 48 de volți.
Alimentarea cu energie electrică a acestuia este asigurată de baterie, dar ea poate fi făcută direct de generator, atunci când este necesar, astfel încât să poată acționa roțile spate ori de câte ori este nevoie.
Controlul modului de acționare este complet computerizat, șoferul având la dispoziție doar selectorul modurilor de rulare, care asigură în acest fel distribuția optimă a puterii și cuplului pe fiecare dintre roți, după situația în care se află mașina.
Este important pentru acest propulsor atât faptul că există situații în care mașina poate să ruleze exclusiv electric pe distanțe foarte scurte, dar și numeroase situații în care motorul de pe spate să genereze la rândul său energie electrică în baterie. La fel de important este că șoferul nu poate alege niciodată să conducă doar cu motorul electric.
Prin optimizarea modului de funcționare, computerul care coordonează motoarele va putea decide ca mașina să meargă exclusiv electric până la 60% din timp, atunci când se deplasează la viteze mici, de exemplu în traficul urban.
Având în vedere că resursele de energie sunt foarte mari, adică două rezervoare de benzină și gaz, plus o baterie, autonomia mașinii ajunge până la 1.500 km, costurile cu combustibilul fiind în același timp mai mici cu 30% față de un motor pe benzină echivalent.
Cutia de viteze a motorului electric de pe spate va funcționa în cele două trepte în funcție de regimul de rulare, respectiv cu o demultiplicare mai mare la viteze reduse și cu un raport mai mici la viteze mari. În modurile în care cutia este decuplată complet, ea elimină 100% frecările și nu afectează consumul de carburant.
Cifrele de consum comunicate de Dacia, în regim WLTP, sunt 7,1 - 7,2 l/100 km (GPL) și 5,5 - 5,6 l/100 km (benzină), iar emisiile de CO2 sunt de 116 - 118 g/km (GPL) și de 124 – 126 g/km (benzină).
Modurile de conducere ce pot fi selectate de la butonul dedicat, amplasat pe consola centrală, sunt Auto – comutare automată între modurile 4x2 și 4x4, Eco – eficiență maximă, cu activare 4x4 în caz de aderență redusă, Snow – siguranță sporită pe drumuri alunecoase, Mud / Sand – mod 4x4 dedicat terenurilor moi, Lock – pentru off-road pe terenuri accidentate, la viteze reduse și desigur Hill Descent Control – controlul direcției și stabilizarea vitezei la coborâre pe suprafețe alunecoase (între 4 și 30 km/h).















