VIDEO Taxiurile zburătoare SeaBubbles, testate pe apele Senei

VIDEO Taxiurile zburătoare SeaBubbles, testate pe apele Senei
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 sep 2019

Vehiculele SeaBubbles, "taxiuri zburătoare" pe apă, au fost din nou testate la Paris, unde autoritățile locale intenționează să demareze exploatarea lor comercială începând din primăvara anului 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Sixt Group România continuă \ CITEȘTE ȘI Sixt Group România continuă "Atelierul Union Motors". Alți 10 elevi intră în cursă, în anul școlar 2019-2020

Dacă acest experiment, programat să se desfășoare până pe 20 septembrie, "se va dovedi concludent, exploatarea comercială a SeaBubbles ar putea fi avută în vedere în primăvara anului 2020", a precizat într-un comunicat Prefectura regională din Paris, scrie Agerpres.

Uber vrea să depisteze accidentele cu ajutorul senzorilor de pe smartphone-uri CITEȘTE ȘI Uber vrea să depisteze accidentele cu ajutorul senzorilor de pe smartphone-uri

Pentru aceste teste, vehiculele SeaBubbles, echipate cu motoare electrice, au fost autorizate să navigheze cu o viteză maximală de 30 de kilometri pe oră, care depășește de peste două ori limita admisă în prezent pentru circulația ambarcațiunilor pe Sena.

viewscnt
Afla mai multe despre
seabubbles
taxi