Volkswagen pune deoparte 10 miliarde de dolari pentru procesele din SUA, după scandalul emisiilor

Volkswagen pune deoparte 10 miliarde de dolari pentru procesele din SUA, după scandalul emisiilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2016

Volkswagen AG a acceptat să pună deoparte cel puțin 10 miliarde de dolari pentru a rezolva plângerile civile din SUA, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În septembrie anul trecut, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW că a instalat un soft care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui număr de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 să fie de 40 de ori mai ridicat decât cel permis, conform standardelor legale din SUA.

Departamentul Justiției din SUA a cerut VW, în ianuarie, despăgubiri de până la 46 de miliarde de dolari, pentru încălcarea reglementărilor de mediu, iar compania germană se confruntă cu peste 50 de procese civile legate de depășirea nivelului emisiilor. Părțile au ajuns la un acord înaintea termenului limită de joi, stabilit de un juriu federal pentru ca VW să anunțe cum va repara vehiculele afectate, susțin sursele.

EXCLUSIV Lista oamenilor de afaceri, a vedetelor și a politicienilor cărora Fiscul le verifică averea CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lista oamenilor de afaceri, a vedetelor și a politicienilor cărora Fiscul le verifică averea

Reprezentanții Volkswagen și cei ai Departamentului Justiției din SUA nu au comentat informația.

Încă nu se știe cât din suma de 10 miliarde de dolari va reveni proprietarilor de mașini sau dacă va fi folosită la răscumpărarea sau repararea vehiculelor, susțin sursele.

Anul trecut, grupul german a anunțat că a pus deoparte 6,7 miliarde de dolari pentru a acoperi pagubele create de scandalul emisiilor pe plan global și a precizat că dispune de lichiditățile nete de 27,8 miliarde de dolari. Conform estimărilor analiștilor, costurile totale pentru Volkswagen ar putea ajunge la 30 miliarde de dolari.

Peste 82.000 mașini înmatriculate în trimestrul I, autoturismele second-hand, în creștere. Top-ul complet al mașinilor noi sau rulate CITEȘTE ȘI Peste 82.000 mașini înmatriculate în trimestrul I, autoturismele second-hand, în creștere. Top-ul complet al mașinilor noi sau rulate

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
emisiilor
scndalul
sua