Tema din acest an, „Human Core, Digital Edge”, subliniază importanța capitalului uman din România și modul în care acesta a contribuit major la succesul dezvoltării acestei industrii și poziționarea ei în topul celor mai atractive piețe de business services la nivel global.
Potrivit Raportului Industriei pentru 2025, elaborat de ABSL în parteneriat cu PwC România, țara noastră își consolidează poziția competitivă în sectorul global al serviciilor de afaceri, datorită celor peste 280.000 de profesioniști activi în domeniu și numărului considerabil de potențiali angajați.

Competențele cheie pentru perioada următoare includ expertiza tehnică în finanțe, contabilitate și suport operațional, alături de abilități digitale, cunoașterea limbilor străine și adaptabilitate – criterii esențiale într-un context marcat de inteligență artificială și schimbări accelerate.
„Deși numeroși investitori se orientează spre Asia, în special către India sau Filipine, pe fondul contextului geopolitic global România continuă să fie una dintre destinațiile preferate, datorită productivității ridicate, competențelor tehnice combinate cu cele lingvistice, certificărilor profesionale precum și a apartenentei la structurile Euro-Atlantice, subliniază Cătălin Iorgulescu, vicepreședinte ABSL.
România își menține un avantaj relativ competitiv de cost în regiune, chiar dacă salariile din industria serviciilor pentru afaceri au înregistrat o creștere medie de 5,8% în 2025, fiind prognozată o nouă majorare similară în 2026.

„Sectorul a atins un nivel de maturitate, mobilitatea angajaților s-a redus, astfel că durata medie petrecută într-o companie a ajuns de patru ani, potrivit raportului ABSL. În același timp, procesul de recrutare a devenit mai precaut pe fondul situației economice, dar și al implementărilor de tehnologii noi, tendință care se va păstra și pe anul viitor. Numărul de angajați în sector a crescut într-un ritm mai lent față de anii anteriori, în medie cu 5%, iar salariul mediu brut se situează la 13.060 de lei, un nivel încă competitiv comparativ cu alte state europene. România are cel puțin zece orașe cu peste 200.000 de locuitori care sunt atractive pentru acest sector. Prin urmare, există potențial de dezvoltare care poate fi valorificat”, citează Francesca Postolache, Partener PwC România.
Raportul a fost realizat de ABSL și PwC România în perioada iulie–noiembrie 2025, pe un eșantion de 70 de companii.












