Compania daneză Shape Robotics, care a cumpărat firma românească StoryKids pentru a ataca cu oferte școlile, a primit o comandă substanțială, pentru cel puțin 100 de laboratoare de roboți în România

Compania daneză Shape Robotics, care a cumpărat firma românească StoryKids pentru a ataca cu oferte școlile, a primit o comandă substanțială, pentru cel puțin 100 de laboratoare de roboți în România

David Johan Christensen, CEO și fondator Shape Robotics

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 17 feb 2022

Compania daneză Shape Robotics, care a dezvoltat robotul Fable și a cumpărat integral, în vară, firma românească StoryKids, partener tehnologic al conceptului de învățare SmartLab, dezvoltat de Inaco, cu obiectivul de a profita de oportunitățile pieței din ​România, unde un număr semnificativ de laboratoare cu roboți este planificat să fie construit în școli în următorii ani, a primit acum o comandă substanțială,  pentru cel puțin 100 de laboratoare de roboți în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Comanda, cu o valoare de facturare de 8 milioane euro, valabilă până în vara acestui an, a fost inclusă în proiectul SmartLab, finanțat de Ministerul Educației din România și autoritățile publice locale.

Scopul general al proiectului este de a implementa un minim de 1.175 de SmartLab-uri în România în decurs de 2-3 ani.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

În august, Profit.ro a anunțat că Shape Robotics, aflată într-o campanie de extindere a canalelor de vânzări internaționale, a cumpărat integral firma românească StoryKids.

Shape Robotics a colaborat cu StoryKids din 2019, când firma locală a devenit revânzător de produse Shape Robotics în România, relevă date analizate de Profit.ro.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

StoryKids lucrează cu produsele SmartLabs (o soluție la cheie pentru modernizarea tehnologică a școlilor) și SchoolFlix (o platformă de învățare online), în care Fable Robots de la Shape Robotics este parte centrală a conceptului.

Firma românească era controlată de Elena Mocanu, cu 100% din participație. 

eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

Calculul aflat la baza tranzacției este că piața românească a învățământului cuprinde peste 17.000 de școli publice, cu aproape 3 milioane de copii, și peste 800 de școli private, fiind astfel o piață în plină expansiune pentru produsele EdTech, cu puțini furnizori naționali de astfel de produse. O finanțare importantă pentru astfel de proiecte va fi asigurată de UE și prin PNRR.

Luna trecută, Andreea Paul, președinte IANCO, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, că Inițiativa pentru Competitivitate, INACO, vrea să depășească 100 de Smart Lab (laboratoare digitale inteligente) până la finalul primului semestru din acest an și are planuri de internaționalizare a proiectului în țări din Orientul Mijlociu.

În 2020, Shape Robotics a avut vânzări nete de circa 800.000 euro, cu un profit de 322.000 euro. Compania se aștepta ca venitul întregului an din 2021 să fie în intervalul 1,8 - 2,2 milioane euro, cu un venit țintă de peste 7 milioane euro în 2023.

Compania daneză a dezvoltat Fable, un robot modular unic. De la lansarea Fable, în 2017, peste 7.000 de roboți au fost vânduți și expediați către școli din întreaga lume.

Compania daneză Shape Robotics, care a cumpărat firma românească StoryKids pentru a ataca cu oferte școlile, a primit o comandă substanțială, pentru cel puțin 100 de laboratoare de roboți în România

În 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus, Shape Robotics a lansat un nou sistem de robotică, numit Fable Connect. Sistemul permite școlilor să dialogheze cu elevii folosind robotul ca dispozitiv de comunicare.

Peste 130 de roboți Fable Connect sunt acum folosiți în școli și spitale. Se așteaptă ca piața Fable Connect să crească și să devină un produs important pentru companie în anii următori.

viewscnt
Afla mai multe despre
shape robotics
storykids