Alessio Menegazzo, CEO și Country Manager PPC România, a fost numit Președinte al FIC.
Mihaela Bitu, CEO ING Bank România, și Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România & Moldova, vor ocupa funcția de Vicepreședinți ai FIC.
Alexandru Lupea, Assurance Partner EY România, va continua mandatul de Trezorier.
Noul Comitet Executiv va continua eforturile FIC de a sprijini dezvoltarea României ca destinație competitivă, stabilă și atractivă pentru investițiile străine, promovând, în același timp, un mediu de afaceri transparent și predictibil.
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociația care îi aduce împreună pe cei mai importanți investitori cu capital străin din România, aproximativ 115 dintre cele mai mari companii din țară, cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă aproximativ 26% din produsul intern brut și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat.

















