' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3E%3Cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3E%3C/svg%3E){kind=small}
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să discut cu prietene apropiate despre situații de la job-ul lor și să mă surprind amintindu-le că persoanele despre care îmi povesteau erau doar colege și nu prietene. Ascultându-le, îmi dădeam seama că, probabil fără să realizeze, cereau de la cei cu care lucrau ceva ce ar fi putut obține doar de la o prietenă. Toate aceste conversații m-au făcut să mă întreb de-a lungul anilor când se transformă relația de colegialitate într-o prietenie reală.
Aristotel vorbea, în cartea Etica Nicomahică, despre trei tipuri de prietenie: cea bazată pe utilitate (sau, mai pe șleau, pe interes), prietenia bazată pe plăcere și cea care are în prim-plan virtutea. Dintre acestea, filosoful considera că doar prietenia bazată pe virtute este cu adevărat durabilă, pentru că se întemeiază pe dorința sinceră de a-i vrea celuilalt binele pentru ceea ce este el și nu pentru beneficiile pe care le-ar putea obține din relație.
Ne-am cunoscut la birou. Am rămas prietene și în afara lui
Pe Oana am cunoscut-o la un eveniment de presă, când aveam vreo 25 de ani. Eu eram deja într-un proces de recrutare pentru trustul media la care ea lucra și în aproximativ două săptămâni am devenit colege de open space. Am tot cochetat împreună, de-a lungul vremii, cu întâlniri pe la happening-uri dedicate breslei, până m-a invitat acasă la ea, sărbătorindu-și aniversarea, într-o seară a tinereții în care s-au întâmplat multe. Cred că noaptea aceea a sedimentat trecerea de la colege de presă la prietene.
„Munca este un mediu social: petrecem timp împreună, traversăm aceleași situații stresante și avem nevoie de apartenență și sprijin”
Dacă ar fi să privim către categorisirile lui Aristotel, prietenia noastră a început din utilitate, datorită contextului profesional, a trecut prin plăcere (toate ieșirile noastre de breaslă) și a ajuns la virtute. De atunci au trecut 17 ani, nu mai lucrăm demult în același spațiu de birouri, însă încă ne dăm rendez-vous-uri nocturne pentru distracții și ne stabilim întrevederi diurne pentru vorbe cu tâlc și alte plângeri ale vieții.
Colegi sau prieteni, unde e linia?
De ce căutăm, de fapt, prietenie tocmai la locul de muncă? „Nu căutăm neapărat prieteni la job pentru că am confundat viața personală cu cea profesională” explică Silvia Bînțu, psiholog clinician și fondatoare InMind.ro și FuturePsy. „Îi căutăm pentru că munca este și un mediu social: petrecem timp împreună, traversăm aceleași situații stresante, avem obiective comune și avem nevoie de apartenență și sprijin.”
„Cu cât există mai multă competiție sau o diferență de putere, cu atât tensiunea poate fi mai mare”
Sigur că este o diferență apreciabilă între o echipă care lucrează la o mică editură, de exemplu și una corporate. Ambițiile, nivelul de competitivitate, culturile organizaționale sunt diferite. Dar dincolo de context, cred că există câteva întrebări simple, valabile indiferent de locul de muncă unde se desfășoară activitatea profesională, care pot clarifica nivelul relației: vorbești cu persoana și în afara jobului, fără o agendă profesională? Discutați teme personale? Ai apela la acea persoană într-o criză reală a vieții, nu doar în deadline? Tu știi lucruri despre viața ei personală care nu au legătură cu munca? Ce planuri are, ce temeri, relații? Dacă una dintre părți ar pleca mâine din companie, ați continua să vă vedeți? Se simte vreo urmă de competiție sau precauție când vorbești cu cealaltă persoană despre reușitele tale profesionale?
Când vine vorba despre competitivitate și prietenie la job, Silvia Bînțu spune că „există riscuri, dar nu pentru că prietenia la locul de muncă ar fi problematică în sine; cu cât există mai multă competiție sau o diferență de putere, cu atât tensiunea dintre cele două roluri poate fi mai mare. Iar dacă relația se deteriorează, faptul că trebuie să continui să interacționezi profesional cu persoana respectivă poate deveni o sursă suplimentară de stres.” Riscul, explică specialista, „reiese când cele două roluri se suprapun și apar așteptări diferite: ca prieten, te aștepți la loialitate și susținere, în timp ce din postura de coleg poate e nevoie să fii obiectiv, să dai feedback critic sau chiar să concurezi cu celălalt.”
Dincolo de open space: ce rămâne din prietenie
Silvia Bînțu propune un criteriu simplu pentru a face diferența între cele două: „O relație bazată pe context este susținută în mare măsură de faptul că cei doi oameni se întâlnesc constant și împărtășesc același mediu. O legătură care devine o prietenie are însă o anumită autonomie față de context: există interes pentru persoană dincolo de rolul profesional, inițiativă reciprocă și dorința de a păstra relația chiar și atunci când nu mai există un motiv «obligatoriu» să interacționezi cu celălalt. De aceea, un criteriu interesant nu este doar cât de apropiați sunt oamenii la birou, ci și ce se întâmplă cu relația atunci când dispare contextul care i-a adus împreună.”
Îmi amintesc de S., cu care am fost colegă de redacție niște ani, am sărbătorit împreună venirea pe lume a primului său copil, am împărtășit bune și rele, dar când revista pentru care lucram s-a închis, drumurile noastre s-au despărțit. Nu au existat încercări de reconectare de nicio parte, legătura a amuțit natural. Nu ne-am mai întâlnit de mulți ani și nici nu cred că, dacă s-ar întâmpla acum, ar fi genul de revedere de unde să reluăm conversația ca și când timpul nu ar fi trecut.
„Când cineva pleacă, unele prietenii dispar pentru că se dizolvă infrastructura care le alimenta” spune psihologul Silvia Bînțu. „Asta nu le face neapărat false – unele relații sunt pur și simplu profund contextuale. Altele au suficientă autonomie încât să migreze din «relație de serviciu» în «relație personală»”.
Poate că asta s-a întâmplat cu relația dintre Oana și mine: prietenia noastră a migrat, cu tot cu bagajele emoționale, din redacția glossy, în viața reală și a rămas acolo, indiferent pe ce birouri ne mai tocim coatele de 17 ani încoace.
