Administrația Biden va vinde încă 20 de milioane de barili de petrol din rezerva strategică a SUA

Administrația Biden va vinde încă 20 de milioane de barili de petrol din rezerva strategică a SUA
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 iul 2022

Administrația Biden a anunțat că va vinde încă 20 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale Statelor Unite, ca parte a unui plan anterior de a profita de facilitate pentru a calma prețurile petrolului, impulsionate de invadarea Ucrainei de către Rusia și pe măsură ce cererea își revine după pandemie, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Administrația a anunțat la sfârșitul lunii martie că va elibera o cantitate record de 1 milion de barili de petrol pe zi timp de șase luni din rezervele strategice, păstrate în caverne de sare scobite pe coastele din Louisiana și Texas, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ Statele UE au ajuns la un acord privind reducerea de urgență a consumului de gaze naturale. Doar Ungaria a fost împotrivă. Multe excepții CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Statele UE au ajuns la un acord privind reducerea de urgență a consumului de gaze naturale. Doar Ungaria a fost împotrivă. Multe excepții

Statele Unite au vândut deja 125 de milioane de barili de petrol din rezerve, iar aproape 70 de milioane de barili au fost deja livrați cumpărătorilor, a declarat reporterilor un înalt oficial al administrației.

Eliberarile de petrol din rezerve au reprezentat ”o linie de salvare” pentru companiile petroliere și de rafinare, în timp ce industria continuă să reia producția de petrol după scăderile din perioada de vârf a pandemiei de Covid-19, a spus oficialul.

Administrația pentru Informații în Domeniul Energiei a SUA a declarat luna aceasta că producția de petrol din SUA va crește la peste 11,9 milioane de barili pe zi (bpd) în 2022 și la aproape 12,8 milioane bpd în 2023, de la aproximativ 11,2 milioane bpd. în 2021. Aceasta se compară cu un record de aproape 12,3 milioane bpd în 2019.

Statele Unite vor depune oferte în toamnă pentru a începe procesul de răscumpărare a 60 de milioane de barili de țiței pentru rezervele strategice, un prim pas în reumplerea stocurilor după eliberarea a 180 de milioane de barili, a declarat Departamentul Energiei în luna mai.

Departamentul va propune în curând o regulă care să ajute la reintroducerea petrolului în rezerve, unde nivelurile au scăzut la 475,5 milioane de barili, cel mai redus nivel din iunie 1985, permițându-i să încheie contracte forward pentru a cumpăra petrol în anii următori la prețuri fixe, prestabilite.

Prețurile internaționale ale petrolului au scăzut marți ,din cauza vânzării din rezervele strategice ale SUA și a preocupărilor consumatorilor cu privire la inflație și ratele dobânzilor.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au închis marți la 104,40 dolari pe baril, în scădere cu 75 de cenți.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
petrol