Anul trecut au fost descoperite cele mai puține zăcăminte de petrol începând cu 1952

Anul trecut au fost descoperite cele mai puține zăcăminte de petrol începând cu 1952
scris 23 mai 2016

Anul trecut au fost descoperite cele mai puține zăcăminte de petrol din ultimii peste 60 de ani, în condițiile în care declinul accentuat al prețurilor petrolului pe piețele internaționale a determinat companiile să reducă investițiile în activitățile de explorare, scriu Reuters și Bloomberg.

Companiile petroliere au descoperit în 2015 rezerve totale de hidrocarburi estimate la 12,1 miliarde barili, cel mai mic volum începând cu anul 1952, când industria de profil era de șapte ori mai mică decât în prezent, potrivit analiștilor Morgan Stanley, care citează un raport al firmei de consultanță Rystad Energy.

Cea mai mare parte a zăcămintelor descoperite anul trecut, respectiv 9,3 miliarde barili, se află pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în timp ce descoperirile din afara SUA au totalizat 2,8 miliarde barili, echivalentul consumului global la nivelul unei singure luni.

Petrolul scade după ce Iranul a reiterat că nu va plafona deocamdată producția și exporturile CITEȘTE ȘI Petrolul scade după ce Iranul a reiterat că nu va plafona deocamdată producția și exporturile

Potrivit estimărilor Morgan Stanley, companiile au cheltuit aproximativ 95 miliarde de dolari pentru activitățile de explorare în 2015, comparativ cu 168 miliarde de dolari în anul anterior.

Descoperirea de noi zăcăminte de petrol este esențială pentru refacerea stocurilor, asigurarea necesarului de consum și înlocuirea perimetrelor dezafectate. În lipsa descoperirii de noi rezerve, piața petrolului s-ar putea confrunta cu un deficit de ofertă pe termen lung, având în vedere că procesul de producție începe după 5 până la 10 ani de la descoperirea zăcământului, notează analiștii băncii americane.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
descoperiri
zacaminte
rezerve
morgan stanley