Bugetul este asigurat din Fondul pentru Modernizare.
Ambele inițiative au ca obiectiv central reducerea costurilor din facturile românilor și eficientizarea infrastructurii naționale.
Ordinele de ministru vor fi transmise luni către Monitorul Oficial, urmând ca apelurile de proiecte să demareze în a doua parte a acestui an.
Ce prevăd ordinele
Prima măsură vizează un buget de 100 de milioane de euro destinat exclusiv digitalizării rețelelor de electricitate prin instalarea de contoare inteligente.
Programul este unul necompetitiv și împarte suma în mod egal – câte 25 de milioane de euro – între cei patru mari operatori de distribuție concesionari din România: Distribuție Energie Electrică România, Delgaz Grid, Rețele Electrice România și Distribuție Oltenia.
Prin această investiție, autoritățile estimează montarea a peste 800.000 de noi contoare până la finele anului 2029. Din punctul de vedere al consumatorilor, principalul avantaj va fi facturarea strict pe baza consumului real, eliminând estimările. La nivel de rețea, măsura va diminua pierderile tehnice și fraudele.
Apelul de proiecte se va deschide pe 3 august 2026 (ora 12:00) și se va închide pe 2 decembrie 2026 (ora 17:00), termenul estimat pentru finalizarea implementării fiind 31 decembrie 2029.
Cea de-a doua componentă a pachetului de sprijin alocă 150 de milioane de euro pentru crearea de parcuri noi de baterii (stocare de tip stand-alone), cu o capacitate minimă totală de 2.174 MWh.
Spre deosebire de programul pentru contoare, selecția proiectelor se va face prin licitație competitivă, criteriul de departajare fiind cel mai mic cost per MWh.
Finanțarea este plafonată la maximum 15 milioane de euro per companie, cu un cost eligibil de cel mult 69.000 de euro per MWh. Scopul declarat al schemei este temperarea prețurilor la energie în orele de vârf de consum (în special seara) și asigurarea stabilității sistemului energetic național.
Calendarul estimativ pentru acest pilon prevede deschiderea apelului pe 1 septembrie 2026 și închiderea lui pe 30 octombrie 2026. Termenul de finalizare pentru proiectele de stocare este prevăzut pentru 31 decembrie 2030.
Astfel, 1,1 milioane de contoare inteligente urmează a fi instalate în cadrul celor trei proiecte majore dedicate modernizării și digitalizării rețelei de distribuție. Aceste echipamente performante vor consolida infrastructura energetică din orașe reședință de județ, din arealul DEER, marcând o etapă esențială în accelerarea tranziției către sisteme energetice moderne, eficiente și sustenabile.
Valoarea totală cumulată a celor trei proiecte DEER este de circa 676 milioane lei plus TVA, din care 520 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă europeană, prin Fondul de Modernizare. Compania a precizat ulterior că achiziția celor 1,1 milioane de contoare inteligente a avut valoarea de 291.601.076 lei, restul până la suma totală a acestei investiții în digitalizare reprezentând alte componente, printre care transformatoare.
″Furnizorul celor 1,1 milioane de sisteme de măsurare inteligentă este Sagemcom, un jucător important pe piața furnizării de soluții integrate hardware, software și infrastructură″, a precizat operatorul român de distribuție.
Sagemcom este un grup industrial din Franța, cu subsidiare în mai multe alte țări, specializat în lucrări de infrastructură telecom și energetică, controlat de firma britanică de private equity Charterhouse Capital Partners, cu 70% din capital. Restul de 30% din acțiuni se află în posesia angajaților Sagemcom. Anul trecut, grupul a avut o cifră de afaceri de circa 2,3 miliarde euro și un efectiv de cam 6.500 de angajați.
Contractul cu DEER a fost încheiat după o licitație la care au mai participat Gridspertise, Hexing Technologies Europe și consorțiul Modern Power Solutions-Luna Elektrik Elektronik. Asocierea menționată a și contestat licitația, însă fără succes.
Cele 3 proiecte incluse în acest program de investiții sunt:
1. „Implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă a Energiei Electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Transilvania Nord: Cluj-Napoca, Oradea, Zalău, Baia Mare”, finanțat prin Fondul pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiții 3.2 – Sprijinirea investițiilor pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
2. „Implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă a Energiei Electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Transilvania Sud: Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Alba Iulia și Miercurea Ciuc”, finanțat prin Fondul pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiții 3.2 – Sprijinirea investițiilor pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
3. ”Implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă a Energiei Electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Muntenia Nord: Galați, Brăila, Focșani, Ploiești și Târgoviște”, finanțat prin Fondul pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiții 3.2 – Sprijinirea investițiilor pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
Programul are ca obiectiv întărirea infrastructurii energetice și integrarea unor soluții digitale avansate, care vor contribui direct la creșterea calității serviciilor de distribuție oferite utilizatorilor.
Prin montarea celor 1,1 milioane de contoare inteligente, DEER vizează: • Reducerea pierderilor în rețea și optimizarea consumului propriu tehnologic; • Îmbunătățirea eficienței energetice, prin digitalizare și automatizare; • Utilizarea datelor în timp real, pentru o operare mai sigură și eficientă; • Asigurarea unei monitorizari avansate a rețelei și intervenții mai rapide în teren; • Integrarea prosumatorilor și dezvoltarea unui ecosistem energetic modern.
″Digitalizarea nu mai este un obiectiv de viitor, ci o condiție esențială pentru a opera o infrastructură critică la standarde europene. Semnarea acestui contract pentru 1,1 milioane de contoare inteligente reprezintă o etapă majoră în implementarea strategiei noastre de modernizare și în susținerea tranziției energetice. Prin aceste investiții, oferim celor peste 4 milioane de utilizatori din portofoliu un serviciu de distribuție mai sigur, mai eficient și mai transparent, construit pe tehnologie avansată și pe date în timp real.
DEER continuă să investească responsabil în infrastructura viitorului, consolidându-și rolul de partener de încredere al comunităților pe care le deservește. Prin aceste proiecte, DEER își reafirmă angajamentul față de modernizarea rețelei, creșterea calității serviciului de distribuție și consolidarea infrastructurii critice în contextul transformărilor din sectorul energetic″, a declarat directoarea generală a DEER, Mihaela Rodica Suciu.
DEER, parte a grupului Electrica SA, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice. Acoperă 18 județe, ce reprezintă 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). DEER oferă servicii pentru un portofoliu de 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

















