Astăzi Videoconferința Profit.ro Oil&Gas - Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem nevoie de ele?

Astăzi Videoconferința Profit.ro Oil&Gas - Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem nevoie de ele?
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 oct 2021

Jucători puternici din energie vor fi prezenți astăzi la Videoconferința Profit.ro Oil&Gas, în care va fi anunțată perspectiva actualei crize a prețurilor la gaze și electricitate, dar și ce se va întâmpla cu gazele din Marea Neagră.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Videoconferința, organizată împreună cu împreună cu Black Sea Oil&Gas, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), OMV Petrom, Romgaz și Transgaz, va fi transmisă în direct și la televiziunea de business PROFIT NEWS TV. Detalii AICI

Prețurile gazelor naturale au explodat în întreaga Europa în pragul iernii și nu dau semne de temperare. Penuria de ofertă, coroborată cu o cerere în creștere stimulată de revenirea economică post-COVID, a dus cotațiile angro la maxime istorice, iar pe consumatorii casnici și industriali - în pragul disperării, la vederea facturilor.

În plus, tranziția energetică înspre surse de producție de electricitate cu emisii tot mai reduse de CO2 nu se poate dispensa de gaz ca intermediar și facilitator al tranziției.

În aceste condiții, nu putem să nu ne întrebăm: unde ar fi fost acum prețurile dacă zăcămintele offshore din Marea Neagră ar fi fost deja în producție? Miza gazelor din Marea Neagră rămâne una extrem de importantă în anii ce vor urma, o perioadă cu provocări pentru întreaga industrie energetică.

TEME DE DEZBATERE

Stadiile proiectelor de dezvoltare de zăcăminte de hidrocarburi din offshore-ul românesc;

Care sunt motivele întârzierii lucrărilor, ce este de făcut și care sunt planurile de viitor;

Ce update-uri legislative așteaptă investitorii de la autorități și în ce etapă se află acestea;

Cum ar putea gazele din Marea Neagră românească să compenseze penuria de combustibil de pe piața europeană, care a cauzat masivele scumpiri din ultima perioadă;

Marea Neagră, factor stimulant al tranziției energetice europene înspre decarbonarea producției de electricitate;

Gazele offshore românești, vitale geostrategic pentru asigurarea independenței energetice a Europei

DETALII AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
videoconferinta
energie