OMV AG controlează OMV Petrom, care deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep și statutul de operator al concesiunii, restul fiind în posesia Romgaz.
Berislav Gašo, membru în board-ul executiv al OMV, responsabil și cu activitatea de explorare și producție, a arătat că producția ″la platou″ (adică la nivel maxim) a Neptun Deep va fi de 140.000 boe/zi, pe o perioadă de cel puțin 10 ani.
″În esență, Neptun Deep va stabiliza sud-estul continentului. România, pentru prima dată în istoria sa, va deveni exportator net de gaze și va fi capabilă să ducă aceste gaze în Ungaria și Slovacia, iar prin aceste rute de transport, până la hub-ul de la Baumgarten (din Austria – n.r.).
Însă în primul rând va fi stabilizată securitatea aprovizionării Europei de sud-est. Orice moleculă de gaz european pe care o adăugăm în sistem va întări, desigur, securitatea aprovizionării întregii Europe și, pe cale de consecință, și pe cea a Austriei. Iar asta va ajuta și prețurile. Cu cât oferta este mai mare, cu atât prețurile sunt mai mici″, a răspuns Gašo, întrebat fiind ce va însemna Neptun Deep pentru aprovizionarea cu gaze a Austriei și pentru prețurile din țara companiei-mamă a OMV Petrom.
La rândul său, CEO-ul OMV AG, Alfred Stern, a arătat că ″există infrastructura necesară pentru a aproviziona cu aceste gaze (din Neptun Deep – n.r.) și țările vecine, precum Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova, și pentru a contribui la securitatea aprovizionării piețelor europene″. El a adăugat, fără să detalieze, că ″unele contracte inițiale (de vânzare – n.r.) au fost deja semnate, cu parteneri puternici″.
Dintre acestea, au devenit publice cel cu germanii de la Uniper și cel cu Energocom din Republica Moldova, iar Ungaria și-a manifestat public interesul.
″Proiectul nostru Neptun Deep este cea mai mare dezvoltare de gaze din Uniunea Europeană. Cei 140.000 de barili pe zi la care s-a referit Berislav înseamnă circa 2,6% din cererea de gaze din Europa″, a punctat Stern.
În decembrie anul trecut, fostul CEO al grupului OMV, Gerhard Roiss, a declarat că ″Devreme ce statul austriac deține o participație de 31,5% la OMV și a investit miliarde în dezvoltarea proiectului de exploatare din România, există cel puțin o obligație morală de a permite populației austriece să beneficieze și ea, parțial, de pe urma acestei investiții, în primul rând prin întărirea securității energetice și în al doilea rând prin scăderea prețurilor la gaze, cu ajutorul volumelor suplimentare (provenite din Neptun Deep – n.r.)″.
După cum a relatat Profit.ro, producția viitoare a Neptun Deep s-a numărat printre argumentele pe baza cărora UE a decis interzicerea completă a importurilor de gaze din Federația Rusă din toamna anului viitor, atât a volumelor transportate pe uscat prin conducte, cât și a cantităților de gaze naturale lichefiate (LNG) sosite pe cale maritimă.
În context, cei de la OMV au arătat că, în prezent, gradul de umplere al depozitelor subterane de înmagazinare din Europa, inclusiv a celor din Austria, este semnificativ mai redus decât în perioada similară din urmă cu un an, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a faptului că, ″iarna trecută, a trebuit să extragem mai puțin gaz din depozite, întrucât fluxuri din Rusia erau încă disponibile la hub-ul de la Baumgarten″.
OMV estimează, astfel, că gradul de umplere al depozitelor, după trecerea iernii, va fi semnificativ mai mic decât în primăvara trecută, ceea ce va majora nevoia de achiziții la vară pentru reumplerea lor, cu efect asupra prețurilor angro.
″În trimestrul al IV-lea din 2024, existau încă cantități disponibile imense de gaz rusesc, ceea ce distorsionează oarecum comparația. O mare parte din aceste volume au dispărut între timp de pe piață. (...)
Securitatea noastră (a Austriei – n.r.) în aprovizionare a fost îmbunătățită prin diversificarea surselor de gaze, ceea ce a făcut posibil ca, de mai bine de un an, tuturor clienților noștri să le fie asigurată furnizarea chiar și fără gaz rusesc. Însă până în 2050, Europa va rămâne importator net de gaze.
De aceea credem că este necesar să producem mai mult aici în Europa, iar proiectul nostru Neptun Deep vine să facă asta. Însă bineînțeles că este nevoie de demersuri suplimentare pentru a ajunge la o producție mai mare de gaze în Europa, pentru a reduce importurile și a diversifica sursele de import. Avem nevoie de mulți furnizori diferiți pentru a crește securitatea aprovizionării″, a subliniat șeful pe explorare și producție al OMV AG, Berislav Gašo.
















