CEO Romgaz, Răzvan Popescu, speaker la evenimentul televizat News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”, ediția a VI-a

CEO Romgaz, Răzvan Popescu, speaker la evenimentul televizat News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”, ediția a VI-a
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mai 2024

CEO Romgaz, Răzvan Popescu, va participa ca speaker, luni, 20 mai, la evenimentul televizat News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”, ediția a VI-a, la care va vorbi despre proiectele companiei și rezultatele obținute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Printre subiectele pe care Răzvan Popescu le va aborda sunt finanțarea proiectului Neptun Deep, creșterea producției companiei, rezultatele pe trimestrul unu al anului 2024 și deschiderea sucursalei în Republica Moldova.

CEO din marile companii energetice, președinți și directori ai asociațiilor patronale, profesionale și ai prosumatorilor, analiști, avocați și consultanți vor fi prezenți, luni, la evenimentul televizat News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”, ediția a VI-a, la care se vor dezbate teme importante pentru domeniul energetic și soluțiile de viitor.

Ceilalți speakeri la eveniment sunt: Pavel Casian Nițulescu - Secretar de Stat în Ministerul Energiei, Karoly Borbely - CEO, Hidroelectrica, Cristian Secoșan - Director General, Delgaz Grid, Daniel Apostol - Director General, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), Silvia Vlăsceanu - Director Executiv, Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Dumitru Chisăliță - Președinte, Asociația Energia Inteligentă (AEI), Laurențiu Urluescu - Președinte, Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Liviu Gavrilă - Vicepreședinte, Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Radu Dudău - Director, Energy Policy Group (EPG), Raluca Covrig - Director Afaceri Publice & Comunicare, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), Cristi Secrieru - Partener, AS & Partners, Andrei Manea - Director Executiv, Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA) și Dan Pîrșan - Președinte, Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE).

Teme puse în dezbatere:

  • Strategia energetică a României 2022-2030, cu perspectiva anului 2050. Când va fi actualizată și supusă aprobării? Revizuirea și aprobarea Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice.
  • Mărirea capacității de producere, transport și stocare a energiei. Care sunt planurile statului și ale companiilor? Investiții.
  • Rolul gazelor naturale de la Marea Neagră în asigurarea securității energetice a României. Proiecte în domeniul gazelor naturale.
  • Liberalizare vs. Reglementare - Cum va fi piața după ieșirea din modelul reglementat? Decontarea datoriilor către furnizori.
  • Energia nucleară inclusă în tranziția verde - Importanța industriei nucleare în atingerea obiectivelor Net Zero
  • Energia regenerabilă (eoliană, solară, alternative la sursele convenționale). Câtă energie verde vom avea în 2026? Ce probleme trebuie depășite?
  • Viitorul energiei: noi tehnologii. Digitalizarea în sectorul energetic. Ce investiții sunt necesare?

“Energy Road - Energie la tine acasă” este un eveniment premium tradițional al News.ro, aflat la a șasea ediție, organizat în contextul politicii energetice europene și al războiului din Ucraina, care își propune să urmărească drumul energiei de la producător la tine acasă, cu jaloanele ținând de deciziile autorităților și ale companiilor care activează pe piață, scopul fiind înțelegerea mai bună a domeniului și conturarea unor soluții de viitor.

Domeniul energetic din România este complex, cu companii puternice, atât de stat, cât și private, ceea ce a complicat elaborarea unei viziuni pe termen lung. Companiile din domeniu au făcut investiții, dar se dezvoltă după propriile strategii și de multe ori sunt afectate de schimbările politice și legislative, de crize, precum și de decizii administrative cu efecte asupra pieței energiei. În plus, deciziile luate la nivelul Uniunii Europene (Green Deal) ridică noi provocări României în obiectivul de a-și asigura securitatea energetică, plătind astfel prețul întârzierii reformelor și investițiilor. De aceea, drumul energiei trebuie analizat în concordanță cu noua conjunctură internă și internațională, iar evenimentul News.ro își propune actualizarea informațiilor, stimularea dezbaterilor și aducerea energiei la tine acasă în primul rând din punct de vedere informativ.

Evenimentul este organizat de Agenția de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media și Agenției de PR și comunicare Plurivox și are ca parteneri FPPGDelgaz GridRomgazAS & PartnersHidroelectricaNuclearelectricaPremier Energy.

Mai multe detalii în privința subiectelor abordate și a speakerilor la: https://evenimente.news.ro/eveniment-news-ro-energy-road-energie-la-tine-acasa-editia-a-vi-a-21559399

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
răzvan popescu
energy road - energie la tine acasă