Dorin Badea și Manuel Costescu, numiți de Ministerul Economiei în consiliul de supraveghere al Transelectrica

Dorin Badea și Manuel Costescu, numiți de Ministerul Economiei în consiliul de supraveghere al Transelectrica
scris 30 aug 2016

Ministerul Economiei i-a numit, prin reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor, pe bancherul Dorin Badea și pe șeful departamentului care se ocupă cu atragerea investitorilor străini, Manuel Costescu, ca membri în consiliul de supraveghere al companiei de stat Transelectrica, selectați în baza ordonanței de urgență 109 a mamagementului profesionist în companiile de stat. În perioada anterioară, ministerul a făcut mai multe schimbări ale consiliilor de administrație de la companii importante la care este acționar majoritar.

Transelectrica este un monopol al transportului de electricitate din România între producători și distribuitori. Compania este controlată de Ministerul Economiei și a fost criticată în ultimii ani pentru lipsa investițiilor în modernizarea rețelelor, scrie News.ro.

"Prin completarea acestor două poziții, finalizăm prima etapă a selecției membrilor în consiliile de administrație și de supraveghere la primele 5 companii din Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. În perioada mai-august 2016 am selectat 18 noi administratori, din peste 300 de aplicanți, pe baza unor criterii de competență, experiență profesională și integritate", a declarat Sorana Baciu, secretar de stat în Ministerul Economiei, citată într-un comunicat.

Noii membri ai consiliului de supraveghere al Transelectrica sunt angajați tot la stat în prezent.

Manuel Costescu este șeful Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, aflat în subordinea Ministerului Economiei și care gestionează proiectul InvestRomania. Costescu a fost adus în februarie în Guvern, după ce a fost director în Londra la banca americană JP Morgan.

Dorin Badea este este șeful diviziei Trezorerie și Piețe Financiare la banca de stat Eximbank. Badea a mai lucrat la UniCredit Bank, Atrium Capital, Banca Româna de Credite și Investiții.

EXCLUSIV Grawe România vrea să ajungă în cinci ani la vânzări anuale de 50.000 de polițe RCA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grawe România vrea să ajungă în cinci ani la vânzări anuale de 50.000 de polițe RCA

Pentru cele două posturi au fost înregistrate 48 de candidaturi, adică 24 pentru fiecare poziție.

Recent, Ministerul Economiei a numit noi administratori la Societatea Națională a Apelor Minerale, Salrom, Cupru Min și Plafar.

În 16 martie 2016, Ministerul Economiei a semnat un contract cu asocierea formată din Quest Advisors și Transearch International pentru selectarea celor 18 membri în consiliile de administrație sau de supraveghere ale companiilor Plafar, Salrom, Cuprumin, Societatea Națională a Apelor Minerale și Transelectrica.

În prezent, Ministerul Economiei are 56 de societăți în subordine sau în coordonare.

Transelectrica, societate listată la Bursa de Valori București, are o valoare de piață de 2,1 miliarde lei (circa 480 milioane euro), la prețul de închidere de luni, de  29,25 lei/acțiune. Compania este controlată de Ministerul Economiei, care deține 58,7% din acțiuni.

Compania a realizat în prima jumătate a acestui an un profit net de 142 milioane lei (31,5 milioane euro), în scădere cu 33% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul micșorării veniturilor cu 13%, la 648 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
dorin badea
manuel costescu
ministerul economiei
transelectrica