Eurostat: România a înregistrat a patra mare scădere a prețurilor electricității din UE

Eurostat: România a înregistrat a patra mare scădere a prețurilor electricității din UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mai 2017

România a înregistrat între a doua jumătate din 2015 și a doua jumătate din 2016 a patra mare scădere a prețurilor electricității pentru populație din UE, de 5,6%, scăderi mai mari fiind consemnate de Olanda, Cipru și Lituania, potrivit datelor publicate luni de biroul european de statistică Eurostat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Olanda a consemnat un declin al prețurilor electricității de 13,8%, Cipru de 11,8%, iar Lituania de 5,8%. Irlanda este în urma României, cu o scădere a acestor tarife de 4,7%, scrie News.ro.

În schimb, cea mai mare creștere a prețurilor a avut loc în Belgia (16,7%), urmată la mare distanță de Suedia (7,7%) și Portugalia (3,5%).

La nivelul UE a avut loc un declin de 2,3% al prețurilor electricității furnizate populației, la 20,5 euro pentru 100kWh.

Exprimate în euro, cele mai scăzute niveluri ale prețurilor medii al electricității în a doua jumătate a anului 2016 au fost în Bulgaria (9,4 euro/100kWh), Ungaria (11,3 euro) și Lituania (11,7 euro), urmate de România, și cele mai ridicate în Danemarca (30,8 euro), Germania (29,8 euro) și Belgia (27,5 euro).

Exprimate în funcție de standardele puterii de cumpărare, cele mai scăzute prețuri ale electricității pentru populație au fost în Finlanda, Luxemburg și Olanda, iar cele mai ridicate în Portugalia, Germania, Belgia, Spania și România.

Electrica a trecut pe pierdere cu un rezultat negativ la T1 de 51 milioane lei CITEȘTE ȘI Electrica a trecut pe pierdere cu un rezultat negativ la T1 de 51 milioane lei

În aceeași perioadă, prețurile gazelor naturale pentru populație au scăzut în toate statele Uniunii Europene, cu excepția Ungariei (+1,5%), Olandei (+0,6%) și Suediei (+0,2%).

Cele mai mari scăderi au avut loc în Croația și Bulgaria (ambele cu -20,4%), urmate de Letonia (-16,3%), Portugalia (-15,9%), Estonia (-14,6%), Belgia (-14%), Luxemburg (13,3%) și Grecia (-13,1%).

Exprimate în euro, cele mai scăzute prețuri medii ale gazelor din UE au fost în a doua jumătate a anului 2016 au fost în Bulgaria (3,1 euro/100kWh), România (3,2 euro), Estonia (3,3 euro), Ungaria (3,6 euro), Croația (3,7 euro). Cele mai ridicate prețuri la gaze au fost în Suedia (11,4 euro), Spania (8,6 euro), Italia (8,4 euro), Portugalia (8,3 euro) și Olanda (8,1 euro).

Ajutate la puterea de cumpărare, cele mai scăzute prețuri ale gazelor pentru populație au fost în Luxemburg, Estonia, Marea Britanie și Belgia și cele mai ridicate în Portugalia, Spania, Suedia, Cehia și Italia.

La nivelul UE, prețul mediu al gazelor pentru populație a scăzut cu 10,5%, la 6,4 euro pentru 100 kWh.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurostat
preturi electricitate