În România, prosumatorii au contracte cu furnizorii de energie și pentru partea de producție, și pentru cea de consum.
Asta nemulțumește ambele părți. Pe de o parte pe prosumatori, căci legislația încă în vigoare (în curs de modificare) prevede un termen de 24 de luni în care furnizorii le plătesc valoarea diferenței pozitive dintre energia introdusă în rețea și cea consumată.
La rândul lor, furnizorii de energie, precum cel deținut de PPC în România, se plâng că nu au niciun control asupra cantităților de electricitate produse de prosumatori, pe care sunt obligați să le preia, și nici asupra intervalelor orare în care aceste volume intră în rețele, astfel că o bună parte se transformă în dezechilibre costisitoare.
″În Italia sunt 1,5 milioane de prosumatori. Pentru că accesul la rețea este simplu, birocrația este simplă, iar prosumatorul primește banii de la stat, de la o companie deținută de stat. Asta mi-ar plăcea să se întâmple și în România.
Eu sunt prosumator în Italia și, pentru partea de producție, am un contract comercial cu compania de stat Gestore dei Servizi Energetici (GSE), controlată de Ministerul Economiei și Finanțelor. La fiecare 3 luni, aceasta îmi virează în cont banii pe cantitatea de energie injectată. Suma este calculată la un preț pe kWh stabilit de GSE, care își ia toate infomațiile necesare de la un sistem informatic centralizat deținut de aceeași entitate publică, o platformă prin intermediul căreia prosumatorii, furnizorii și distribuitorii interacționează cu ea.
Această entitate din Italia cumulează funcții pe care, în România, le au separat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), OPCOM și alte instituții″, a spus Alessio Menegazzo.
Gestore dei Servizi Energetici (GSE) din Italia are ca atribuții principale promovarea și dezvoltarea energiei regenerabile și a eficienței energetice, gestionând toate schemele de sprijin pentru producția de energie verde din Peninsulă, inclusiv pe cele dedicate prosumatorilor și comunităților de energie, dar și subvențiile pentru reabilitarea termică și energetică a locuințelor.
GSE se ocupă și de operarea piețelor angro de energie și gaze, precum și de furnizarea de electricitate în regim de serviciu universal. Aceste 2 activități sunt performate prin subsidiare separate dedicate.
În raport cu prosumatorii, GSE acționează în calitate de achizitor unic al energiei produse de aceștia. Mai departe, compania de stat este cea care gestionează comercial aceste cantități de energie, inclusiv dezechilibrele, operând pe piețele angro prin tranzacții de vânzare încheiate cu jucătorii de profil, traderi și furnizori.
GSE îi plătește pe prosumatori la prețuri legate de mediile înregistrate pe piețele angro, care în Italia diferă și în funcție de regiune. Calculele estimative pentru 2026 pornesc de la un minimum garantat de 0,0475 euro/kWh și merg până la circa 0,13 euro/kWh. Anul trecut, media a fost de 0,137 euro/kWh, potrivit datelor publice disponibile.
La finalul lunii ianuarie 2026, numărul prosumatorilor din România a ajuns la aproape 303.000 (din care peste 72.000 aveau și instalații de stocare a energiei generate), aceștia deținând sisteme de producție cu putere instalată însumată de mai mult de 3.500 MW.


















