FOTO Grupul Liberty al familiei Gupta a numit un avocat în postul de manager general la fostul Sidex Galați

FOTO Grupul Liberty al familiei Gupta a numit un avocat în postul de manager general la fostul Sidex Galați
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 nov 2023

Liberty Steel Group, parte a conglomeratului GFG Alliance al familiei Gupta, l-a numit manager general la combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, pe avocatul Radu Ionescu, unul dintre fondatorii casei de avocatură Ionescu și Sava.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prasanta Mishra, în prezent director executiv, a devenit Managing Director Plant Operations pentru Liberty Galați.

BCE nu se așteaptă la un boom al consumului pentru că bogații sunt cei care au pus bani deoparte CITEȘTE ȘI BCE nu se așteaptă la un boom al consumului pentru că bogații sunt cei care au pus bani deoparte

Radu Ionescu are experiență în drept comercial și este specializat în fuziuni și achiziții, dreptul concurenței, drept bancar, financiar și fiscal, anterior coordonând practica de consultanță corporate și comercială a firmei.

Noul director general al Liberty Galați a consiliat grupul Liberty în ultimii ani în tranzacții și proiecte atât în România, cât și în Europa Centrală și de Est.

FOTO Grupul Liberty al familiei Gupta a numit un avocat în postul de manager general la fostul Sidex Galați

YouTube Premium se scumpește la nivel global. Situația din România CITEȘTE ȘI YouTube Premium se scumpește la nivel global. Situația din România

"Numirea lui Radu în funcția de General Manager este o continuare firească a unui parteneriat care a început în urmă cu mai mulți ani, timp în care ne-a sprijinit în multe decizii strategice pe care le-am luat în România. De la proiecte de M&A, management de capital și taxe, până la managementul sponsorizării clubului Oțelul Galați, Radu a fost un membru important al echipei noastre înainte de numirea sa oficială. Vasta lui experienta juridică și de business l-au recomandat pentru poziția de director general și, alături de Prasanta Mishra, care a demonstrat rezultate solide în managementul operațiunilor de producție, avem astăzi o echipă de conducere capabilă să pregătească businessul pentru revenirea pieței și să continue planurile de transformare GREENSTEEL",  a declarat președintele Consiliului de Administrație al Liberty Galați, totodată președinte pentru Europa al Liberty Steel Group, Ajay Aggarwal.

Compania mai spune că echipa de management de la Liberty Galați va continua să lucreze îndeaproape cu Ajay Aggarwal și cu Sandip Biswas, CEO Liberty Primary Steel and Mining, pentru a transforma compania siderurgică într-un producător neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030.

FOTO CONFIRMARE Cel mai mare lanț de restaurante din Bulgaria intră în România CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Cel mai mare lanț de restaurante din Bulgaria intră în România

Liberty Galați este cel mai mare producător de oțel integrat din România, cu o capacitate de producție de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an, pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.

Compania a terminat anul trecut cu pierderi de peste 821 milioane lei, comparativ cu profitul net de peste 1,3 miliarde lei din 2021, iar veniturile totale au scăzut cu mai mult de 10%, de la 10 la 8,98 miliarde lei, potrivit datelor raportate Ministerului Finanțelor Publice. Efectivul mediu de angajați s-a menținut constant, la circa 5.000 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
liberty galati
liberty steel group
sidex galați
gfg alliance
combinatul siderurgic galați
familia gupta