Va fi undeva un pic peste 11 terawați-oră (TWh), iar profitul va fi de doar 3 miliarde de lei, a afirmat președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, la un eveniment de specialitate.
'Rezervele din lacuri, anul acesta se situează undeva la 73% comparativ cu 64% în aceeași perioadă a anului anterior, deci cu rezerva stăm mult mai bine ca anul trecut. În egală măsură, vă pot spune că acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care anul acesta cred că vom reuși să atingem cel mai sumbru record de producție din istoria Hidroelectrica, undeva un pic peste 11 terawați-oră producție.
Deci, este cel mai secetos an cu care ne-am confruntat în activitatea noastră. Pare a fi un an care se va situa, ca și producție, chiar sub anul care a generat insolvența Hidroelectrica. Sigur că suntem într-o altă etapă cu compania. Atunci se punea problema de insolvență, acum se pune problema de a realiza un profit de doar 3 miliarde de lei, care, așa cum am obișnuit acționarii, pare un profit mic, dar raportat la o producție de 11 terawați cred că este o performanță financiară foarte bună', a spus Badea, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, de-a lungul timpului, Hidroelectrica s-a obișnuit să gestioneze riscul principal cu care se confruntă, respectiv riscul hidrologic.
'Am ascultat cu mare atenție care sunt prognozele meteorologice pentru această iarnă. Am observat o schimbare de tipar în ultimii ani, o schimbare de tipar care, să spunem, a redus un pic presiunea din punct de vedere al influenței pe care factorii meteorologici o au asupra sectorului energetic, dar nu cred că este cazul să ne relaxăm, pentru că, din ceea ce am observat statistic în anii anteriori, chiar dacă au fost situații în care am avut ierni mai blânde, în care episoadele de frig extrem au durat mai puțin, aceste chestiuni pot apărea oricând și atunci, ca de fiecare dată, Hidroelectrica este unul dintre principalii furnizori de stabilitate și siguranță a sistemului energetic', a arătat el, la o conferință Focus Energetic.
De asemenea, Bogdan Badea a atras atenția asupra riscului de reglementare care a afectat activitatea din sector și și-a exprimat bucuria că 'astăzi ne-am întors iarăși la piața liberă'.
'Al doilea mare risc este riscul legislativ, riscul de reglementare care ne-a afectat de-a lungul anilor activitatea tuturor, care, din dorința de a găsi soluții rapide la probleme vechi, a generat anumite distorsiuni în piață și vreau să vă spun că eu mă bucur extraordinar de mult că astăzi ne-am întors iarăși la piață liberă (...) pentru că este singura în măsură să stabilească prețul corect.
Așa cum arată sistemul energetic din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al investițiilor, din punct de vedere al structurii de producție, este singura variantă în care să vedem unde este prețul corect. Și uitându-mă zilele trecute, sigur, toată România a sărbătorit un eveniment care e de tradiție în alte părți, dar l-am importat și noi - Black Friday - mă bucur să constat că foarte mulți mari furnizori de energie au adus prețurile în zona prețurilor pe care Hidroelectrica le practică pentru populație, cu mențiunea că la noi e Black Friday în fiecare zi, dar ușor-ușor, piața se așează.
Sigur că întotdeauna competiția ne motivează și vom face o surpriză plăcută la sfârșitul acestei luni clienților noștri, pentru că nu s-a terminat luna noiembrie și nici Black Friday nu s-a terminat', a transmis acesta.
În opinia sa, din punct de vedere comercial se pot face lucruri mai bune într-o piață liberă, dar aceste lucruri trebuie dublate prin investiții.
'S-a vorbit mult despre investiții și aș vrea pe această cale să mulțumesc Parlamentului României care a adoptat de curând o lege menită să ne ajute să finalizăm investițiile în noi centrale hidro, noi centrale de care avem absolut nevoie pentru a echilibra infuzia extrem de accelerată și semnificativă de noi capacități regenerabile în sistem. Este nevoie de orice sursă de producere a energiei electrice.
Este nevoie de orice capacitate de producere a energiei electrice. Nu cred că o canibalizare între tehnologii rezolvă problema. S-a mai făcut asta în trecut și nu a condus la nimic bun. Cred că trebuie să înțelegem că acesta este viitorul și să vedem cum îl gestionăm, nu să negăm o realitate, așa cum s-a mai întâmplat. Avem mai mulți pronsumatori, avem mult mai multe capacități în solar, vom avea capacități noi și în zona de eolian.
Toate aceste lucruri vor genera o nevoie de noi capacități în zona de echilibrare și Hidroelectrica are în portofoliu o serie de investiții în această direcție. Din păcate, încă ne luptăm cu incoerențele legislative și avem blocaje în instanțe pe diverse centrale și de exemplu centrala de la Răstolița, care trebuia să intre în producție anul acesta, deocamdată este suspendată în instanță. Sunt suspendate atât acordul de mediu, cât și autorizația de construire', a explicat oficialul Hidroelectrica.
Bogdan Badea a afirmat că speră ca în luna decembrie să se clarifice situația hidrocentralei de la Răstolița.
'Sigur că nu mai putem să o punem anul acesta, pentru că un element important era finalizarea defrișărilor și umplerea lacului. Probabil, dacă lucrurile se vor clarifica, așa cum ne dorim, în luna decembrie, vom fi capabili să începem umplerea în perioada de viitură, după ce trecem iarna. Deci, nu vom beneficia de această capacitate anul acesta', a spus el.
Conform președintelui Directoratului Hidroelectrica, compania, pe lângă dezvoltarea de proiecte în zona clasică, accelerează investițiile în hibridizare, în special pentru centralele pe firul apei, centrale care în mod tradițional produc energie în bandă, tocmai în ideea de a le combina cu alte surse de producție regenerabilă și de a adăuga stocare, 'astfel încât să încercăm să mutăm din producția în bandă pe care o avem pe centrale de tip Porțile de Fier sau centralele pe care le avem pe Olt, să o mutăm din zona mijlocul zilei către seară, atunci când avem cea mai multă nevoie de acoperire a vârfurilor de consum'.
'Aici s-au accelerat foarte mult investițiile, adăugând capacități de stocare și la parcul eolian de la Crucea. Proiectul este în implementare, avem un proiect deja în implementare pe fotovoltaic flotant, 10 megawați, care se va adăuga capacității hidro, parte din strategia de hibridizare a companiei. Avem în licitație un proiect de stocare la Porțile de Fier 2, un proiect mare, care va face exact ceea ce vă spuneam mai devreme: va încerca să mute energia produsă în timpul zilei către seară, pentru a reduce tensiunea atât din punct de vedere tehnic pe vârfurile de consum, cât și din punct de vedere comercial, pentru că în acele intervale orare pe Piața pentru Ziua Următoare prețurile sunt foarte ridicate.
Cred și eu că în timp prețurile vor scădea, aportul de noi capacități regenerabile în sistem va genera această scădere de prețuri. Generează deja pe destul de multe intervale orare și acest trend se va accentua. Trebuie doar să învățăm să gestionăm această situație, nu să ne opunem dezvoltării, și cred că e important în acest fel să beneficiem de sinergiile dintre diverse tehnologii', a susținut acesta.
“Uitându-ma la zilele trecute, la acest fenomen Black Friday care a ajuns și la noi, m-am bucurat să constat că foarte mulți dintre marii furnizori de energie electrică au adus prețurile în zona în care Hidroelectrica le practică pentru clienții săi casnici.
Desigur, nu tot timpul este Black Friday.
Dar vom face și noi o surpriză plăcută la sfârșitul acestei luni clienților noștri, pentru că nu s-a terminat luna noiembrie, și nici Black Friday”, a declarat Bogdan Badea.
Hisroelectrica are acum un preț de 0,453 lei/kWh pentru energia activă, ceea ce face ca, pentru clienții din București, prețul să fie de 1, 07 lei/kWh.
Cel mai prost an din istoria Hidroelectrica
“Intrăm în iarnă cu reserve mai mari. Rezervele din lacurile de acumulare pentru acest an sunt la 73%, comparativ cu 63% anul trecut, iar asta s-a întâmplat în condițiile în care anul acesta vom reuși să atingem cel mai sumbru record din istoria Hidroelectrica, undeva la 11 TWh, cel mai secetos an”, a spus Badea, comparând producția din acest an cu cea din perioada în care compania a intrat în insolvemnță.
“Acum se pune problema de a realiza un profit de doar 3 miliarde de lei, care poate părea mic, dar raportat la această producție este o performanță financiară foarte bună”, a spus Badea.
Hidroelectrica a intrat pe segmentul de furnizare directă în anul 2020, devenind în scurt timp unul dintre cei mai importanți actori din domeniu.
„Depășirea pragului de un milion de clienți reprezintă o confirmare a încrederii pe care românii o au în Hidroelectrica și în valorile pe care le promovăm: corectitudine, stabilitate, transparență și energie curată. Vom continua cu perseverență investițiile în digitalizare, servicii moderne și surse regenerabile de producție, pentru a răspunde așteptărilor tot mai ridicate ale clienților noștri”, a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.
"Vreau să subliniez că Hidroelectrica a dezvoltat cel mai modern portal de contractare online din România, proiectat să deservească atât clienții casnici, cât și pe cei din segmentul business, iar platforma se remarcă printr-o interfață intuitivă, prietenoasă și sigură, care simplifică procesul de încheiere a contractelor și reduce semnificativ timpul necesar formalităților administrative", adaugă acesta.
Conform datelor ANRE din luna iulie, cota de piață a Hidroelectrica pe segmentul de piața concurențială era de 17,60%, compania trecând încă de la acel moment pe primul loc în topul furnizorilor din România.
Dacă în iunie cota de piață a Hidroelectrica se situa la 15,16%, în doar o lună, compania a reușit să devină liderul pieței concurențiale din România, consolidându-și totodată reputația de furnizor cu cele mai competitive oferte de pe piață, inclusiv după liberalizarea pieței de energie.
De la momentul intrării pe piața de furnizare a energiei electrice, Hidroelectrica a derulat o serie de proiecte strategice de modernizare menite să îmbunătățească experiența consumatorilor și să consolideze încrederea acestora în companie. Printr-o abordare orientată către client și eficiență operațională, societatea a pus accent pe digitalizarea completă a proceselor interne – de la facturare și plată, până la gestionarea relației cu utilizatorii.
Un element central al acestor demersuri îl reprezintă implementarea platformei „IHidro”, un instrument modern și ușor de utilizat, care oferă clienților acces rapid la informații despre consum, facturi și plăți. În paralel, compania a implementat sisteme informatice performante de gestiune a datelor și interacțiunilor cu clienții (CRM), care permit un răspuns mai prompt și personalizat la solicitările acestora.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.















