Italia - Rafinărie Lukoil, spre naționalizare

Italia - Rafinărie Lukoil, spre naționalizare
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 apr 2022

Autoritățile italiene analizează o posibilă naționalizare, temporară, a rafinăriei ISAB de la Priolo, Sicilia, care este deținută indirect de grupul petrolier rus Lukoil, aceasta fiind una dintre opțiuni în situația în care vor fi impuse sancțiuni împotriva petrolului rusesc, au declarat pentru Reuters două surse guvernamentale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ministrul italian al Industriei, Giancarlo Giorgetti, intenționează să propună varianta naționalizării ISAB la reuniunea de joi a cabinetului de la Roma, a dezvăluit una dintre surse. transmite Agerpres.

În condițiile în care Europa este puternic dependentă de importurile de petrol și gaze din Rusia, țările de pe continent au opinii diferite când vine vorba de un eventual embargou. Ucraina, Polonia și Lituania se numără printre statele care sunt favorabile unui embargou care să vizeze importurile de petrol și gaze din Rusia, în timp ce Germania și Ungaria se opun unui embargou imediat.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere

Rafinăria ISAB, cea mai mare rafinărie de petrol din Italia în funcție de capacitatea de procesare, obișnuia să cumpere 30-40% din materia primă din Rusia, restul provenind de pe piețele internaționale.

Însă unul din efectele invaziei rusești din Ucraina este că ISAB este nevoită să cumpere aproape tot țițeiul brut de la proprietarul rus Lukoil, din cauză că băncile internaționale nu îi mai acordă credite.

Grupul petrolier Lukoil nu este în prezent vizat de sancțiunile internaționale impuse mai multor entități rusești.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

„Deoarece nu primim credite de la nivel internațional nu putem cumpăra țiței din altă parte”, a declarat directorul general adjunct de la ISAB, Claudio Geraci. Potrivit acestuia, din cauza lipsei creditelor bancare și companiile care lucrează cu ISAB nu vor mai fi plătite.

Rafinăria ISAB, la care lucrează aproximativ 1.000 de angajați este deținută de firma elvețiană de trading Litasco SA, care vinde 89% din producția rafinăriei. La rândul său Litasco este controlată de grupul Lukoil.

ISAB, care este responsabilă pentru 22% din capacitatea de rafinare a Italiei, este amplasată pe insula Sicilia și închiderea ei ar afecta șomajul și creșterea economică din această regiune.

Fiorenzo Amato, un oficial local în cadrul sindicatului CGIL, a spus că în prezent nu există întreruperi în producție dar a recunoscut că rafinăria ar putea întâmpina probleme dacă importurile de petrol rusesc vor fi oprite.

Înaintea pandemiei de COVID-19, rafinăria ISAB producea 10,6 milioane tone de produse rafinate pe an, 13% din producția totală a Italiei.

Lukoil România este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.

viewscnt
Afla mai multe despre
italia
lukoil