Justiția din Africa de Sud suspendă o explorare seismică a Shell, o victorie fără precedent pentru ecologiști

Justiția din Africa de Sud suspendă o explorare seismică a Shell, o victorie fără precedent pentru ecologiști
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 dec 2021

Un proiect al companiei Shell care presupunea emiterea unei unde de șoc la fiecare zece secunde în ocean pentru a căuta petrol și gaz în largul uneia dintre cele mai frumoase coaste ale Africii de Sud a fost suspendat de către justiție, o victorie fără precedent pentru militanții ecologiști, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aflată la oceanul Indian în sud-estul țării, așa-numita "Wild Coast", cu peisaje sălbatice spectaculoase, se întinde pe circa 300 km și are mai mult rezervații naturale și zone maritime protejate, scrie Agerpres.

Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuă

În această zonă, pe o suprafață de peste 6.000 kmp, gigantul din energie a decis să lanseze un nou proiect de explorare seismică. Militanți ecologiști, pescari și localnici s-au opus proiectului, afirmând că reprezintă o amenințare pentru fauna marină.

Mii de apărători ai oceanului și îndrăgostiți de natură au manifestat în luna decembrie pe diferite plaje ale țării și au blocat stații de benzină ale Shell, chemând la un boicot.

La începutul lunii, justiția sud-africană a respins un prim recurs al militanților ecologiști. Ministrul energiei a apărat proiectul, acuzându-i pe criticii săi că încearcă să blocheze investițiile economice de care Africa de Sud are nevoie.

De această dată, în acest nou recurs în care este implicată comunitatea care trăiește în acest colț de natură până acum protejată, tribunalul din Grahamstown "a interzis întreprinderea de operațiuni de prospecție seismică" multinaționalei anglo-olandeze, cu efect imediat, potrivit verdictului consultat de AFP.

Judecătorul Gerald Bloem a estimat că întreprinderea nu și-a îndeplinit obligația de a consulta populația locală, care deține drepturi de pescuit și întreține "o legătură spirituală și culturală specială cu oceanul".

"Respectăm decizia tribunalului și am suspendat studiul în timp ce examinăm verdictul", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Shell, care nu a precizat dacă firma va face apel.

Prospecția offshore a energiilor fosile utilizează analiza propagării undelor seismice pentru a determina structura geologică a solurilor susceptibile să conțină hidrocarburi. Undele de șoc sunt lansate de nave echipate cu tunuri cu aer.

"Studii de această natură sunt efectuate de peste 50 de ani, cu peste 15 ani de cercetări științifice aprofundate", a argumentat purtătorul de cuvânt al Shell.

ULTIMA ORĂ Administratorul special al World Trade Center București, reținut cu acuzația de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Administratorul special al World Trade Center București, reținut cu acuzația de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată

"Africa de Sud este puternic dependentă de importuri pentru o mare parte din nevoile sale energetice. Dacă resurse vizibile sunt descoperite în mare, asta ar putea contribui de o manieră semnificativă la securitatea energetică a țării", a adăugat el.

Potrivit ecologiștilor, aceste detonări riscă să perturbe comportamentul faunei, alimentația, reproducerea și migrațiile sale, în special pe cele ale balenelor, majoritatea animalelor marine bazându-se pe auz.

"Vocea celor care sunt direct afectați a fost în cele din urmă auzită și drepturile constituționale ale populațiilor autohtone au fost recunoscute", și-a exprimat satisfacția într-un comunicat Sinegugu Zukulu, un colectiv de localnici intitulat Sustaining the Wild Coast (SWC), care reunește proprietari de terenuri, pescari și șefi tradiționali de triburi.

"Este o imensă victorie", a declarat și Katherine Robinson, de la ONG-ul Natural Justice, care a fost parte civilă în primul recurs în justiție împotriva proiectului.

"Dacă vrem să luptăm împotriva schimbării climatice trebuie să rezistăm exploatării de petrol și gaz în Africa de Sud și pe tot continentul, chiar dacă lobby-urile sunt incredibil de puternice", a subliniat ea.

Proiectul Shell urma să dureze cinci luni fără întrerupere. Cercetările implicau trimiterea unei unde de șoc la fiecare zece secunde, 24 de ore din 24.

Shell a dat asigurări că ia toate precauțiile pentru "a evita sau minimiza impactul asupra peștilor, mamiferelor marine și altor specii sălbatice" în zona de cercetare situată la peste 20 km de coastă, la adâncimi între 700 și 3.000 de metri.

viewscnt
Afla mai multe despre
shell
gaze
petrol
africa de sud