Nicolescu, Deloitte: Proiectul de explorare a gazelor din Marea Neagră este printre puținele care merg bine

Nicolescu, Deloitte: Proiectul de explorare a gazelor din Marea Neagră este printre puținele care merg bine
scris 22 feb 2016

Proiectul de explorare a gazelor din Marea Neagră de către OMV Petrom și ExxonMobil este printre puținele proiecte care merg bine, într-un context în care prețul barilului de petrol este între 30 și 40 de dolari, a declarat, luni, Răzvan Nicolescu, expert pe probleme energetice în cadrul companiei de consultanță Deloitte.

"Potrivit estimărilor Deloitte, în cadrul acestui proiect au fost realizate investiții de peste un miliard de euro în 2015, ceea ce este remarcabil, în acest context dificil. Din păcate, nu știm încă dacă gazul găsit acolo poate fi exploatat sau cât poate fi exploatat", a precizat Nicolescu, prezent la un eveniment pe teme energetice.

Potrivit acestuia, pentru valorificarea acestor gaze este nevoie de o gândire strategică.

"Primul pas a fost făcut, este vorba de semnarea în 2014 a unui acord între Transgaz și companiile petroliere OMV Petrom și Exxon pentru realizarea unei conducte care să aducă gazul din Marea Neagră pe teritoriul României. Al doilea pas reprezintă transparentizarea pieței gazelor: din 2014 am introdus obligativitatea ca producătorii de gaze să tranzacționeze pe bursă anumite cantități", a completat Nicolescu, fost ministru al Energiei în perioada februarie - decembrie 2014.

În opinia sa, un al treilea pas în acest sens îl reprezintă revitalizarea consumului intern de gaze naturale.

"Acest lucru se poate face prin revitalizarea industriei chimice. Un alt potențial proiect este un parteneriat cu Rompetrol pentru realizarea unei centrale în cogenerare la Petromidia sau revitalizarea petrochimiei din cadrul acestei rafinării", a adăugat reprezentantul Deloitte.

Nuclearelectrica l-a suspendat din funcție pe directorul sucursalei Cernavodă, urmărit penal de DNA CITEȘTE ȘI Nuclearelectrica l-a suspendat din funcție pe directorul sucursalei Cernavodă, urmărit penal de DNA

OMV Petrom și americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent, a anunțat, joi, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Upstream.

OMV Petrom a contribuit cu 50% din această sumă.

"Am forat șapte sonde în acest perimetru, iar majoritatea au întâlnit acumulări de gaze. Avem rezultate suficient de încurajatoare pentru a continua evaluarea viabilității comerciale. Decizia finală de investiție este estimată în aproximativ doi ani", a spus Selischi.

Potrivit acestuia, fiind vorba doar de acumulări de gaze, proiectul nu este influențat în niciun fel de evoluțiile de pe piața petrolului, unde cotațiile s-au prăbușit în ultimii ani.

"Suntem în calendar cu acest proiect și ne propunem din 2018 să continuăm cu execuția lui, dacă se va dovedi viabilitatea comercială. Nu știm încă de acum ce soluții vom aborda. Va trebui să forăm zeci de sonde, să construim o conductă, deci este vorba de investiții de mai multe miliarde de euro sau de dolari. Știu că există multă nerăbdare în jurul acestui proiect, însă, dacă faceți o comparație între acest proiect și proiectele de autostrăzi, mai ales a celor care traversează munții, o să vedeți că noi facem progrese", a adăugat oficialul OMV Petrom.

Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. 

Sursa: Agerpres

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
omv petrom
exxonmobil
razvan nicolescu
deloitte