Nu doar centrala Brazi a OMV Petrom, ci și Iernut a Romgaz a fost oprită la începutul lunii. Conflictul din Ucraina și lucrările la autostrăzi amenință siguranța alimentării cu energie a României

Nu doar centrala Brazi a OMV Petrom, ci și Iernut a Romgaz a fost oprită la începutul lunii. Conflictul din Ucraina și lucrările la autostrăzi amenință siguranța alimentării cu energie a României
scris 22 mar 2018

Nu doar centrala electrică Brazi a OMV Petrom a fost oprită din funcțiune la începutul acestei luni, din cauza intrării în dezechilibru a sistemului național de transport al gazelor naturale, după cum Profit.ro a relatat în exclusivitate la acea dată, ci și centrala Iernut a Romgaz, iar situația geopolitică din Ucraina, coroborată cu reducerea semnificativă a producției de energie electrică din țara vecină, pe fondul dificultăților în aprovizionarea cu cărbune a termocentralelor, dar și scoaterea din funcțiune a unor linii electrice de transport din cauza unor lucrări la infrastructura rutieră, amenință siguranța alimentării cu electricitate a consumatorilor din regiunea de nord-vest a României, potrivit unui document guvernamental.

"În ultima perioadă se constată o înrăutățire a situației energetice a zonei de nord – vest a Sistemului Electroenergetic Național (SEN), generată de faptul că interconexiunea cu sistemele energetice vecine nu mai asigură același nivel de rezervare a capacităților necesare menținerii echilibrului în rețeaua electrică de transport, cât și necesității finalizării unor lucrări la infrastructura rutieră din zonă, care impun scoaterea din funcțiune pe durate mai lungi de timp a unor linii electrice de transport din zonă", se arată în documentul citat.

Sursa relevă că, în aceste condiții, liniile de interconexiune din zonele de nord și de vest ale țării, adică linia de 400 kV Roșiori – Mukacevo cu Ucraina, singura linie de interconexiune dintre Romania și Ucraina, și liniile de 400 kV Arad – Sandorfalva, respectiv Nădab – Bekescsaba au un rol deosebit de important în menținerea siguranței și stabilității în funcționare a acestei secțiuni din rețeaua de transport. Ieșirea din funcțiune a oricăreia dintre ele, în lipsa legăturii dintre stațiile Oradea Sud și Nădab, parte a coridorului Roșiori (stație de interconexiune cu Ucraina) – Oradea Sud – Nădab (stație de interconexiune cu Ungaria) – Arad (stație de interconexiune cu Ungaria) slăbește suportul pe care zona îl are din partea interconexiunii cu țările vecine și conduce la riscuri privind pierderea stabilității în funcționarea zonei, afectând în mod direct siguranța alimentării cu energie electrică a zonei de nord – vest a țării.

Nu doar centrala Brazi a OMV Petrom, ci și Iernut a Romgaz a fost oprită la începutul lunii. Conflictul din Ucraina și lucrările la autostrăzi amenință siguranța alimentării cu energie a României

Klaus Iohannis a semnat decretul de modificare și completare a Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe CITEȘTE ȘI Klaus Iohannis a semnat decretul de modificare și completare a Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe

"În contextul geopolitic actual, caracterizat de existența unui conflict armat pe o parte a teritoriului din Ucraina și a instabilității politice din această țară, există un risc tot mai ridicat ca linia de interconexiune dintre Romania și Ucraina (LEA 400 kV Roșiori – Mukacevo) să devină indisponibilă, situație în care menținerea siguranței în funcționare a zonei de nord – vest a țării devine extrem de dificilă și costisitoare. Totodată, asigurarea resurselor de cărbune ale Ucrainei din zona de est a țării este tot mai dificilă, ceea ce a condus la reducerea producției din zona de vest a țării (interconectată cu rețeaua europeană) și implicit la reducerea posibilităților de export și de susținere a rețelelor vecine acesteia", se menționează în document.

Astfel, funcționarea zonei de nord – vest a țării fără LEA 400 kV Roșiori – Mukacevo și fără CTE Iernut poate conduce la regimuri de funcționare deosebit de periculoase, siguranța alimentării consumatorilor din zonă fiind pusă în pericol, deoarece zona deficitară a secțiunii de rețea din România este legată acum de o zonă care a devenit și ea deficitară și care nu mai are posibilitatea de a susține rețeaua interconectată.

"În ultima lună (februarie 2018) s-a constatat o scădere considerabilă a producției de energie electrică din zona de vest a Ucrainei, care a condus la creșterea semnificativă a circulațiilor de putere prin rețeaua de transport din România, cu precădere pe singura axă de 400 kV a zonei de nord – vest a țării, respectiv Sibiu Sud – Iernut – Gădălin – Roșiori – Mukacevo, cu efecte în creșterea riscului unor deteriorări de echipamente sau regimuri periculoase și a apariției unor avarii de sistem. (...) Practic, în luna februarie 2018, fluxul dinspre Ucraina spre România a scăzut considerabil, iar cel dinspre România spre Ucraina a crescut considerabil, ajungând să depășească valorile cumulate ale întregului an 2017", precizează sursa citată.

Aceeași situație s-a consemnat și în ceea ce privește evoluția fluxurilor de energie electrică înregistrate pe interconexiunea cu Ungaria, respectiv sensul soldului s-a modificat radical, România devenind exportator net.

Nu doar centrala Brazi a OMV Petrom, ci și Iernut a Romgaz a fost oprită la începutul lunii. Conflictul din Ucraina și lucrările la autostrăzi amenință siguranța alimentării cu energie a României
Nu doar centrala Brazi a OMV Petrom, ci și Iernut a Romgaz a fost oprită la începutul lunii. Conflictul din Ucraina și lucrările la autostrăzi amenință siguranța alimentării cu energie a României

Pandora, printre cele mai mari servicii de streaming muzical din SUA, a cumpărat AdsWizz, \ CITEȘTE ȘI Pandora, printre cele mai mari servicii de streaming muzical din SUA, a cumpărat AdsWizz, "Google-ul industriei audio", care are centrul principal de engineering în București

"În completarea acestei evoluții trebuie menționată și situația apărută în săptămâna 26 februarie – 2 martie 2018, când, pe fondul unor dificultăți în rețeaua de transport a gazelor naturale, s-a impus oprirea totală a CTE Iernut, dovedindu-se existența reală a riscului care trebuie luat în considerare în ceea ce privește funcționarea în siguranță a zonei de nord – vest a SEN. Dacă peste această situație ar fi apărut o indisponibilizare accidentală a unei linii din secțiune, evoluția funcționării zonei de rețea ar fi fost deosebit de periculoasă și extrem de dificil de gestionat", se mai afirmă în document.

Mai mult, în zona de nord – vest a țării se înregistrează o creștere a volumului lucrărilor care necesită relocarea liniilor electrice de transport, pentru realizarea coexistenței cu lucrări de infrastructură, în special autostrăzi, drumuri naționale și județene, dar și cu alte obiective de interes național sau local (hale industriale, rețele de gaze naturale etc), multe dintre acestea fiind realizate cu fonduri europene. Aceste lucrări presupun retragerea din exploatare a liniilor electrice din rețeaua electrică de transport pe perioade lungi de timp, fără posibilitatea de a repune în funcțiune echipamentul retras din exploatare, în aceste perioade fiind afectată siguranța în funcționare a zonei deservite de acel echipament.

"Astfel, precizăm că, începând cu data de 7 martie 2018, au fost emise solicitări de retragere din exploatare a mai multor linii din zonă, pentru lucrări de deviere/reconfigurare/relocare necesare derulării proiectelor privind construcția unor tronsoane de autostradă, precum Sebeș – Turda și Deva – Lugoj. Acestor solicitări trebuie să li se dea curs în mod obligatoriu pentru a nu bloca sau întârzia lucrările la proiectele respective de infrastructură rutieră, care au caracter strategic, cu implicațiile aferente, de natură contractuală sau economică. Având în vedere existența simultană a mai multor șantiere aferente proiectelor CNAIR, se așteaptă solicitări similare în următoarea perioadă și pentru ale zone de vecinătate (traversare) cu viitoarele porțiuni din autostrăzile care se construiesc în zona centrală și de nord – vest a țării (A3, A10)", mai explică Guvernul.

Germania crede într-un acord comercial de ultim moment cu SUA CITEȘTE ȘI Germania crede într-un acord comercial de ultim moment cu SUA

În aceste condiții, Executivul și Transelectrica consideră că se impune urgentarea lucrării de utilitate publică de interes național ''LEA 400kv Oradea -Beckescsaba. Montarea unei bobine de compensare 100 MVAr in statia 400kv Oradea Sud. Echipamente de telecomunicații si teletransmisii pentru LEA 400 kV Oradea- Beckescsaba''.

"Orice întârziere în finalizarea lucrărilor aferente liniei de 400 kV Nădab – Oradea Sud conduce la creșterea riscului privind siguranța și stabilitatea în funcționare a zonei de nord – vest a rețelei electrice de transport, cât și la apariția unor blocaje în derularea altor proiecte strategice de infrastructură de transport", se menționează în documentul guvernamental citat.

Potrivit sursei, proiectul este întârziat în primul rând din cauza proceselor dintre Transelectrica și proprietarii terenurilor care trebuie expropriate, aceștia din urmă fiind nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor acordate. Mai multe astfel de procese sunt încă pe rol, iar Guvernul intenționează să asigure din Fondul de rezervă bugetară sumele necesare pentru despăgubiri, pentru a se putea realiza exproprierile, iar lucrările să avanseze.

Noul pașaport albastru post-Brexit, “icoana” identității Marii Britanii, va fi tipărit în Franța CITEȘTE ȘI Noul pașaport albastru post-Brexit, “icoana” identității Marii Britanii, va fi tipărit în Franța

"Cel mai important aspect al cuplării zonelor îl reprezintă capacitatea de transfer în interconexiune, care este determinată de liniile de interconexiune dintre țări, de liniile interne cu impact asupra funcționării interconectate, așa cum este cazul LEA 400kV Oradea – Békéscsaba, respectiv de structura și distribuția teritorială a surselor de producere a energiei electrice. În prezent, România are o capacitate de interconexiune de numai 7% din puterea instalată în SEN, față de ținta de 10%, cât este prevăzut în reglementările europene pentru anul 2020, acest aspect fiind notificat la Comisia Europeană. Punerea în funcțiune a LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab va contribui la apropierea de ținta europeană. (...) În acest context, România și Ungaria au dezvoltat împreună interconexiunea dintre sistemele lor energetice astfel încât să obțină o siguranță crescută și o calitate superioară a serviciilor de transport al energiei electrice corespunzător atât tranzacțiilor internaționale, cât și celor din sistemul propriu. În prezent, România și Ungaria au o singură linie de interconexiune, Arad-Sandorfalva (400 kV), cea de a doua interconexiune LEA 400kV Oradea – Békéscsaba fiind în funcțiune momentan numai pe porțiunea Nădab-Bekescsaba", se arată în document.

Prin punerea în funcțiune a LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab, capacitatea de transfer în interconexiune va crește pe direcția export cu 100 MW, iar pe direcția import cu 300 MW, în funcție de factori sezonieri și specifici, interni și externi, conform analizelor efectuate în cadrul studiilor semestriale de planificare a funcționării SEN, mai relevă sursa citată.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
centrala iernut
centrala brazi
omv petrom
romgaz
energie electrica
sistemul energetic national
transelectrca
export energie
import energie
pret energie
pene de curent