Astfel, În perioada 19-21 ianuarie 2026 s-au încheiat 32 de tranzacții pe Piața centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică – modalitatea de tranzacționare a contractelor prin licitație extinsă și utilizarea produselor care să asigure flexibilitatea tranzacționării (PCCB-LE-flex), însumând o cantitate de 1.262.149 MWh în valoare de 712.218.894,70 Lei (139.809.292,90 Euro).
În ziua de 21 ianuarie 2026 s-au încheiat 13 tranzacții totalizând o cantitate de 621.650 MWh, cea mai mare cantitate tranzacționată la nivel zilnic din ultimele 12 luni, precizează OPCOM.
OPCOM (Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale) este compania de stat din subordinea Transelectrica care administrează bursele centralizate de energie electrică și gaze naturale din România.
Vremea geroasă prelungită a condus la o majorare considerabilă a cererii de electricitate, dar și de gaze
Consumul de electricitate a urmat traiectoria celui de gaze, care a atins în urmă cu o zi cel mai înalt nivel al ultimilor 5 ani, sărind de pragul de 650 GWh/zi, pentru acoperirea sa importurile având o evoluție similară, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Recordul istoric al consumului instantaneu al ultimilor 10 ani, cel puțin, a fost înregistrat în ianuarie 2017, respectiv 9.930 MW.















