Romgaz vinde nu numai gaze, ci și energie electrică, principalului său concurent, OMV Petrom

Romgaz vinde nu numai gaze, ci și energie electrică, principalului său concurent, OMV Petrom
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 12 iul 2022

Cei doi mari producători de gaze din România, Romgaz și OMV Petrom, cu o cotă de piață cumulată de peste 95%, efectuează între ei tranzacții nu numai cu gaze, ci și cu energie electrică. Astfel, Romgaz a vândut companiei concurente energie electrică cu livrare în luna august, în valoare de peste 21 milioane de lei.

Romgaz a semnat două contracte cu OMV Petrom, unul în valoare de 14,25 milioane lei, altul de 7,1 milioane lei, cu energie cu livrare în luna august.

Urmărește-ne și pe Google News

Tranzacțiile s-au efectuat pe 5 iulie Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale de Energie Electrică, modalitatea de tranzacționare Negociere Continuă (PCCB - NC), operată de OPCOM, la prețuri de 1.915 lei/MWh, respectiv 1.925 lei/MWh, iar contractele au fost semnate a doua zi.

Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania

Romgaz a vândut în aceeași zi electricitate și către Enel, la un preț de 1.905 lei/MWh.

Ulterior, Romgaz a mai vândut, pe aceeași piață, electricitate către OMV Petrom, la un preț de 1.925 lei/MWh.

Ministrul Energiei: România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei: România va produce, în anii următori, energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă

Toate contractele semnate au fost contracte forward pentru energie electrică livrată în bandă (00:00 – 24:00 CET de luni până duminică), pe perioadă de o lună calendaristică, luna august.

Potrivit principalului producător de gaze autohton, „valoarea cumulată dintre noile tranzacții și cele încheiate anterior cu părțile afiliate sus menționate (OMV Petrom), pe o perioadă de 12 luni, depășește pragul de semnificație de 5% din valoarea activelor nete aferente anului financiar 2021”.

Romgaz și OMV Petrom sunt considerate "afiliate" pentru că statul român, prin Ministerul Energiei, deține acțiuni la ambele (peste 70% din capital la Romgaz și aproape 21% la OMV Petrom).

Profit.ro a anunțat anterior că cele două companii au încheiat în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022 contracte de vânzare de gaze în valoare de peste jumătate de miliard de lei. OMV Petrom va fi partenerul Romgaz la cea mai mare exploatare offshore din Marea Neagră românească, Neptun Deep.

Rafinăriile din România pot rămâne fără țiței kazah, principala alternativă la cel rusesc. Șicane între Moscova și Nur-Sultan CITEȘTE ȘI Rafinăriile din România pot rămâne fără țiței kazah, principala alternativă la cel rusesc. Șicane între Moscova și Nur-Sultan

A fost pentru prima dată când tranzacțiile Romgaz-OMV Petrom au atins pragul de la care legea impune raportarea lor publică. Astfel, Romgaz a încheiat în perioada menționată contracte de vânzare de gaze cu Petrom, bilaterale și la Bursa Română de Mărfuri (BRM), în valoare de 518,5 milioane lei, la care s-au adăugat alte tipuri de contracte (în primul rând de vânzare de condensat), care au însumat 60,3 milioane lei, ducând totalul la aproape 579 milioane lei, adică 5,1% din activele Romgaz la 30 decembrie 2021, de 11,292 miliarde lei.

În primul trimestru al anului, producția de electricitate a Romgaz a fost de 345 GWh, cu 70% peste cea de 200 GWh din perioada similară a anului trecut.

OMV Petrom a raportat în aceeași perioadă o producție de electricitate a centralei sale de la Brazi de 1 TWh, cu 180 GWh sub cea din primele 3 luni ale lui 2021.

În cel de-al doilea trimestru, producția de electricitate a OMV Petrom a crescut la 1,12 TWh, Romgaz nefăcând încă publice datele pentru această perioadă.

viewscnt
Afla mai multe despre
tranzacție
electricitate
gaze
omv
petrom
romgaz