Șeful Transelectrica Toni Teau și-a dat demisia din conducerea companiei

Șeful Transelectrica Toni Teau și-a dat demisia din conducerea companiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 mar 2017

Toni Teau a demisionat din funcțiile de președinte și membru al directoratului transportatorului național de energie Transelectrica, invocând "motive personale", au declarat sâmbătă, pentru News.ro, reprezentanți ai Ministerului Economiei, în subordinea căruia se află compania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Și-a dat demisia din funcțiile de președinte și membru al directoratului din motive personale, începând din 26 aprilie 2017", au declarat sâmbătă, pentru News.ro, reprezentanții Ministerului Economiei.

Directoratul care conduce Transelectrica avea ocupate doar patru din cele cinci posturi înainte de demisia lui Teau, astfel că rămâne în prezent cu numai trei membri.

Toni Teau a fost numit director general al Transelectrica începând din 11 mai 2014. Între iunie 2013 - mai 2014 a fost președinte al Consiliului de Supraveghere.

EXCLUSIV Primăria a reziliat contractul prin care UTI asigura mentenanța Arenei Naționale. Compania arată că PMB i-a ofertat imediat angajații care se ocupau de stadion CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Primăria a reziliat contractul prin care UTI asigura mentenanța Arenei Naționale. Compania arată că PMB i-a ofertat imediat angajații care se ocupau de stadion

În ultimul an, mai multe avarii au avut loc în rețeaua administrată de Transelectrica, în urma cărora județe întregi au rămas fără energie electrică. Cea mai recentă a avut loc pe 5 martie, la ora 18:39, când alimentarea cu energie electrică în Valea Jiului, inclusiv a exploatărilor miniere, a fost întreruptă timp de 11 minute.

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a anunțat atunci că specificul activității de extracție din subteran a huilei presupune funcționarea continuă a instalațiilor de aeraj general, de aeraj parțial, de evacuare a apelor și a celor de producere a aerului comprimat din necesitatea combaterii riscului de producere a acumulărilor de gaz metan peste limitele admise.

"Totodată, în zilele nelucrătoare, în subteranul exploatărilor miniere din Valea Jiului există un minim de personal care asigură inspecția locurilor de muncă, evacuarea apelor și mentenanța echipamentelor și a căror activitate este condiționată de alimentarea cu energie electrică", spuneau oficialii CEH, pe 7 martie.

În urma comunicatului CEH, Transelectrica a transmis că, din punct de vedere practic, în nicio rețea electrică nu se poate asigura un nivel de siguranță în alimentare de 100%, aspect care este reflectat și în reglementările specifice în vigoare.

Ministrul Sănătății: Luni voi semna ordinul prin care va fi deblocată achizița pe nevoi speciale a medicamentelor oncologice pentru copii CITEȘTE ȘI Ministrul Sănătății: Luni voi semna ordinul prin care va fi deblocată achizița pe nevoi speciale a medicamentelor oncologice pentru copii

Oficialiii companiei spun că, în conformitate cu Standardul de performanță pentru serviciul de transport al energiei electrice și pentru serviciul de sistem, aprobat de ANRE, în cazul în care este întreruptă alimentarea cu energie electrică din cauze care aparțin Transelectrica, aceasta are obligația de a relua serviciul de transport al energiei electrice în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 12 ore în cazul întreruperilor neplanificate.

"În cazul de față reluarea serviciului s-a realizat după numai 11 minute", a menționat Transelectrica.

Transelectrica, un monopol al transportului de electricitate la nivel național, a raportat anul trecut un profit net de 285,5 milioane lei (63,4 milioane euro), în scădere cu 21% față de nivelul din 2015, pe fondul reducerii încasărilor, potrivit rezultatelor anuale preliminare. Compania a înregistrat totodată anul trecut venituri totale de 2,72 miliarde lei, în scădere cu 9% față de nivelul din anul precedent, de 2,98 miliarde lei.

În 2016, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piața de energie electrică a crescut cu 2%, la 53,52Twh, arată raportul companiei.

Bitcoin atinge un nou maxim istoric, în așteptarea deciziei autorităților americane de astăzi privind crearea unui fond special tranzacționat la bursă CITEȘTE ȘI Bitcoin atinge un nou maxim istoric, în așteptarea deciziei autorităților americane de astăzi privind crearea unui fond special tranzacționat la bursă

Transelectrica gestionează 81 de stații electrice la nivelul țării și 8.834 km de linii electrice aeriene.

Compania administrează și operează sistemul electric de transport și este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pietei, asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național (SEN).

Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deține 58,69% din acțiuni, și are o valoare de piață de 2,43 miliarde lei (540 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
toni teau
pana de curent
sistemul energetic national
intrerupere curent electric