Cele două investiții vizează creșterea siguranței și eficienței în funcționare a Rețelei Electrice de Transport, prin implementarea unor tehnologii avansate de monitorizare și reglaj, precum și creșterea capacității Sistemului Electroenergetic Național de a integra noi capacități de producție din surse regenerabile.
Transelectrica a depus, în luna august 2025, aplicațiile pentru cele două proiecte, în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare, la Comitetul pentru investiții pentru Fondul pentru Modernizare și Banca Europeană de Investiții (BEI), conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei și Directivei 2003/87/CE.
Comisia Europeană a aprobat finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare pentru cele două proiecte, valoarea totală aprobată fiind de 351.143.076,76 lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 67 de milioane de euro.
Pentru proiectul „Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines”, valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 18.623.422,30 euro, echivalentul a 97.650.052,49 lei, fără TVA.
Obiectivul principal al proiectului este creșterea siguranței în funcționare a liniilor electrice aeriene, prin diagnoza și estimarea online a stării tehnice a acestora, pe baza datelor obținute în timp real.
O componentă importantă a investiției este operaționalizarea conceptului Dynamic Line Rating (DLR), prin furnizarea către operatorul de sistem a unor informații precise și în timp real, care vor permite o mai bună utilizare a capacității de transport a liniilor electrice aeriene și adaptarea acesteia în funcție de condițiile meteorologice.
Implementarea acestei soluții va contribui la reducerea riscurilor și la creșterea fiabilității și eficienței în funcționare a liniilor electrice aeriene, precizează Transelectrica.
Proiectul constă în achiziția și montarea unor sisteme de monitorizare online pentru 27 de linii electrice aeriene din toate zonele țării și este inclus în Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2026–2035, înscriindu-se astfel în continuitatea strategiei companiei de modernizare și digitalizare a infrastructurii de transport al energiei electrice.
În ceea ce privește proiectul „Creșterea calității reglajului de tensiune în stația Gutinaș”, valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 48.345.162,35 euro, echivalentul a 253.493.024,27 lei, fără TVA.
Proiectul vizează modernizarea rețelei de transport al energiei electrice din zona Moldovei prin implementarea unei soluții avansate de reglaj dinamic al tensiunii.
Stația Gutinaș, un nod critic în rețeaua de transport din estul României, va fi echipată cu un sistem STATCOM cu o capacitate de ±150 MVAr, conectat la bara de 400 kV. Echipamentul va permite reglajul continuu și rapid al puterii reactive, contribuind la stabilizarea tensiunii în condiții de variație rapidă a sarcinii, reducerea pierderilor tehnologice, estimate la 3.283 MWh/an, integrarea suplimentară a circa 500 MW din surse regenerabile și creșterea siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN).
Proiectul este inclus în Planul de Dezvoltare a RET 2022–2031 și se aliniază obiectivelor naționale și europene privind tranziția energetică și decarbonizarea.
De asemenea, acesta face parte din inițiativa CARMEN, fiind recunoscut ca Proiect de Interes Comun (PCI) la nivelul Uniunii Europene.
″Prin semnarea celor două contracte de finanțare și atragerea a peste 351 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare, Transelectrica continuă implementarea investițiilor destinate modernizării și digitalizării Rețelei Electrice de Transport, creșterii siguranței și eficienței în funcționare și dezvoltării capacității infrastructurii de transport de a integra producția de energie electrică din surse regenerabile″, se mai spune în comunicat.

















