Toma Bogdan Costreie revine la conducerea consiliului de administrație al Oil Terminal Constanța, potrivit instanței

Toma Bogdan Costreie revine la conducerea consiliului de administrație al Oil Terminal Constanța, potrivit instanței
scris 22 ian 2017

Dumitru Matei a demisionat din funcția de președinte al consiliului de administrație al Oil Terminal Constanța, operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră controlat de stat, iar în locul său revine Toma Bogdan Costreie, cel care ocupa anterior acest post, potrivit unei decizii aprobate vineri.

”Se ia act de demisia lui Matei Dumitru din funcția de președinte al consiliului de administrație și se constată încetarea valabilității deciziei consiliului de administrație nr. 94/18.10.2016 prin care a fost numit în această calitate. Se revine la situația anterioară, în sensul că își reia aplicabilitatea decizia CA nr. 35/11.04.2016 prin care a fost ales Toma Bogdan Costreie în calitate de președinte al consiliului de administrație”, arată un raport al societății de stat, scrie News.ro.

Nuclearelectrica a încheiat un contract de 13,4 milioane lei cu Apele Române pentru evacuarea apelor uzate CITEȘTE ȘI Nuclearelectrica a încheiat un contract de 13,4 milioane lei cu Apele Române pentru evacuarea apelor uzate

Aceste decizii au fost luate vineri într-o ședință a CA Oil Terminal, având în vedere o sentință din decembrie, prin care Tribunalul Constanța a suspendat executarea hotărârii acționarilor din 10 octombrie până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Pe 10 octombrie 2016, reprezentanții Ministerului Energiei în AGA au aprobat revocarea a trei membri din consiliul de administrație din cauză că “nu au fost reconfirmați prin vot cumulativ”.

Noul consiliu de administrație numit atunci era format din: Toma Bogdan Costreie, Cătălin Constantin Grigorescu, Dumitru Matei, Cristian Florea, Bogdan Cristian Patriniche, Claudiu Eduard Negrișan și Staar Rating SRL.

În același timp, au fost revocați trei membri din CA, respectiv Iulia Gabriela Tănase, Nicoleta Mariana Moise și Bogdan Ghiță.

Ulterior, într-o altă ședință a consiliului de administrație, Dumitru Matei a fost numit și președintele CA, acesta fiind anterior director al fabricii Electroprecizia Brașov și consultant în domeniul achizițiilor și fuziunilor.

În 29 septembrie, la sediul Oil Terminal din Constanța a început un protest inițiat de liderii sindicali ai societății, nemulțumiți de schimbările pe care Ministerul Energiei vrea să le opereze în conducerea firmei.

Manifestanții au cerut atunci demisia ministrului Energiei, Victor Grigorescu.

Sindicaliștii spuneau că protestează față de decizia Ministerului Energiei de a înlocui actualul consiliu de administrație prin metoda votului cumulativ. Aceștia precizau că doresc un consiliu de administrație susținut de acționarii minoritari.

Sindicaliști au acționat din nou după numirea noului consiliu de administrație și au atacat în instanță deciziile acționarului majoritar.

Compania anunța astfel la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut că este parte într-o acțiune în instanță înaintată de Sindicatul Oil Terminal și de către acționarul Androne Nicușor. Cele două părți au solicitat instanței Tribunalului Constanța anularea Hotărârii nr.7/10.10.2016, a AGA, hotărâre prin care s-a desemnat noua componență a CA-ului.

De altfel, hotărârea nici nu a fost înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului, deoarece s-au depus cereri de intervenție.

Oil Terminal Constanța este controlată de Ministerul Energiei, care deține 59,62% din acțiuni.

Compania, care operează unul dintre cele mai mari terminale maritime petroliere din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de 15,3 milioane lei în primele nouă luni ale anului trecut și o cifră de afaceri de 116,8 milioane lei, la 30 septembrie 2016.

Oil Terminal are aproape 1.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
toma bogdan costreie
oil terminal