Un gazoduct între Turcia și Israel, o posibilitate ca Europa să își reducă dependența de Rusia

Un gazoduct între Turcia și Israel, o posibilitate ca Europa să își reducă dependența de Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 mar 2022

O conductă de gaze între Turcia și Israel este discutată ca fiind una dintre alternativele Europei la livrările rusești, însă oficialii guvernamentali și industriali din ambele țări avertizează că va fi nevoie de negocieri complicate pentru a se ajunge la un acord, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ideea, lansată în urmă cu câțiva ani, vizează construirea unei conducte submarine din Turcia până la Leviathan, cel mai mare zăcământ offshore de gaze al Israelului. Gazele naturale ar ajunge astfel în Turcia și de acolo în statele din sudul Europei, interesate să își diversifice sursele de aprovizionare, scrie Agerpres.

FOTO&DOCUMENT Adrian Sârbu vinde telefericul din Sinaia. Ofertă de la ginere pentru Clăbucet CITEȘTE ȘI FOTO&DOCUMENT Adrian Sârbu vinde telefericul din Sinaia. Ofertă de la ginere pentru Clăbucet

Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat săptămâna trecută că o cooperare în domeniul gazelor reprezintă "unul din cei mai importanți pași pe care îi putem face împreună pentru legăturile bilaterale", adăugând că este gata să își trimită miniștrii în Israel pentru relansarea proiectului gazoductului.

Un oficial turc de rang înalt a declarat pentru Reuters că discuțiile au continuat după recenta vizită a președintelui Israelului, Isaac Herzog, la Ankara și este posibil ca o serie de "decizii concrete" să fie anunțate în lunile următoare cu privire la ruta propusă și entitățile care vor participa la acest proiect.

Cu toate acestea, oficialii din industria energetică sunt mai circumspecți, subliniind că limitările de producție și factorii geopolitici ar putea bloca acest proiect.

Câmpul de gaze Leviathan aprovizionează deja Israelul, Iordania și Egiptul. Operatorii zăcământului, grupul american Chevron și firmele NewMed Energy și Ratio Oil din Israel, intenționează să majoreze producția de la 12 până la 21 de miliarde de metri cubi pe an. Comparativ, anul trecut, Uniunea Europeană a importat din Rusia 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, o cantitate care a acoperit aproape 40% din consumul său.

Ministrul israelian al Energiei, Karine Elharrar, a declarat recent că mai sunt de discutat multe aspecte, inclusiv cele financiare.

"Trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic, ceea ce nu este evident", a spus Karine Elharrar.

Turcia consumă aproximativ 50 de miliarde de metri de cubi de gaze naturale pe an și importă aproape întreaga cantitate, în principal prin conducte din Rusia, Iran și Azerbaidjan. În plus, Turcia este bine plasată pentru a deveni un hub de transport de gaze în regiune.

"Turcia este foarte interesantă, atât pentru consumul său intern, cât și în calitate de canal spre țările din sudul Europei", a subliniat un oficial din industria de gaze din Israel.

Potrivit acestuia, problema este că există deja două rute propuse pentru livrările suplimentare de la zăcământul Leviathan: spre facilitățile de gaze lichefiate existente în Egipt sau spre o facilitate plutitoare de gaze lichefiate care ar urma să fie construită.

"Dacă Turcia răspunde rapid, atunci ar putea deveni a treia alternativă", a spus oficialul.

Conducta submarină ar urma să aibă o lungime de 500-550 de kilometri, iar construcția ei ar costa 1,5 miliarde de euro, susțin oficialii israelieni, un cost mult mai suportabil decât cel de șase miliarde de euro pentru conducta EastMed, ce ar urma să facă legătura între Israel și Cipru, Grecia și Italia.

Cu toate acestea, o conductă submarină ar trebui să treacă prin apele teritoriale ale Ciprului, pe care Ankara nu îl recunoaște, sau prin cele ale Siriei, cu care Ankara nu are relații diplomatice și i-a sprijinit pe rebelii care luptă cu Guvernul din Damasc. Aceasta ar complica atât construcția, cât și finanțarea, dacă Turcia vrea să dețină o participație directă la conductă, susține Gokhan Yardim, un consultant din industria de gaze din Turcia care, în ultimele două decenii, a lucrat la evaluarea unor posibile conducte de gaze.

Potrivit acestuia, precedentele evaluări au fost bazate pe livrări anuale de 8 și 10 miliarde metri cubi, o cantitate mai mică făcând proiectul nefezabil.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
gazoduct