Virgil Popescu, despre prețul carburanților: Dacă ne uităm pe analize financiare, se estimează o scădere a consumului de petrol. E clar că prețul nu va mai crește și va urma un un trend descendent

Virgil Popescu, despre prețul carburanților: Dacă ne uităm pe analize financiare, se estimează o scădere a consumului de petrol. E clar că prețul nu va mai crește și va urma un un trend descendent
scris 3 aug 2022

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că se ferește să facă p predicție, dar că s-a observat o scădere a cererii de petrol, astfel că acest lucru ar duce la o scădere a prețului la combustibili.

Virgil Popescu a declarat că a observat în ultimele săptămâni o constantă a prețului petrolului.

Urmărește-ne și pe Google News
INFOGRAFICE Gazul comercializat în România, mai ieftin cu o pătrime - 50 euro/MWh - decât cel tranzacționat în Austria CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Gazul comercializat în România, mai ieftin cu o pătrime - 50 euro/MWh - decât cel tranzacționat în Austria
Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Acolo mă feresc să fac o predicție. Am observat în ultimele săptămâni o constantă a prețului petrolului, în jur de 100 de dolari. Și dacă a fost o oarecare creștere, a urmat imediat o descreștere inclusiv a cotațiilor motorinei pe care o importăm, cotațiilor internaționale ale ale motorinei. Deci  nu aș face o predicție. Dar pe termen scurt nu cred că vom avea probleme cu prețul carburanților. De altfel, dacă ne uităm pe analize financiare se estimează o scădere a consumului de petrol, o scădere a cererii. Asta înseamnă că și prețul e clar, nu va mai crește și va urma un un trend descendent. Dar mă feresc să fac aceste aceste predicții, pentru că totuși suntem cu război la frontieră. Oricând se poate întâmpla. Prețul gazului a explodat și asta numai în manipularea de piață de cantitate. Pentru momentul când reduci cantitatea și anunți că tu reduci cantitatea spunând că sunt nu știu ce motive tehnice, dai un semnal în piață că n-ar mai fi gaz”, a declarat Popescu la Digi 24

Întrebat dacă scăderea consumului ar duce la o presiune pe prețul carburanților, Popescu a explicat că acest lucru s-ar putea întâmpla.

”Sigur că da, va fi o presiune. Repet, mă feresc să fac predicții, pentru că dacă aș spune acuma într-o formă sau în alta, ar putea fi luată ca și când asta se va întâmpla. Ori suntem într-o piață extraordinar de volatilă la carburant, la energie electrică, la gaze naturale, încât e foarte complicat să spui și trebuie să ajustăm mecanismele din mers în așa fel încât să existe aceste acest echilibru, un echilibru, ca românii să plătească cel mai bun preț care poate fi în piață și să fie protejați și celălalt echilibru, ca bugetul să poată să își permită să plătească aceste diferențe de preț”, a adăugat Popescu.

Ministrul Energiei a adăugat că se fac importuri de motorină, inclusiv din Rusia, scrie News.ro.

”Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol cât și Petrom, cât și SOCAR, iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”, a precizat Virgil Popescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
carburanti
benzina