Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că raportul Inspecției Sanitare de Stat și cel al Corpului de Control al ministerului au evidențiat ”deficiențe grave” cu privire la modul în care au fost aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecțiile nosocomiale în Spitalul ”Sfânta Maria” din iași, dar și nerespectarea legislației privind numirea în funcție a șefei secției ATI din spital și a medicului epidemiolog.
Rogobete anunță că aceste două rapoarte vor fi trimise către Parchetul General. Ministrul a subliniat că și în anul 2024 au fost făcute controale în spital, și atunci au fost descoperite nereguli, și niciuna dintre recomandările lăsate nu a fost pusă în aplicare. ”Avizul de funcționare pentru această unitate a fost emis ilegal”, a arătat Rogobete, potrivit News.ro.

Alexandru Rogobete a anunțat concluziile controalelor făcute de echipa de la Ministerul Sănătății la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iași, după ce șapte copii care au fost internați la Terapie intensivă în această unitate sanitară au murit, în ultimele săptămâni, existând suspiciunea că aceștia au fost infectați cu o bacterie asociată asistenței medicale.
”În anul 2024, în cadrul acestui spital a mai existat un raport de control care a lăsat o serie de măsuri pentru revizuirea protocoalelor destinate controlului infecțiilor nosocomiale (...) și elaborarea unor proceduri specifice pentru screeningul pacienților admiși în ATI. La mai bine de un an distanță, niciuna din măsurile lăsate de Corpul de control în anul 2024 nu a fost îndeplinită”, a arătat el.

Rogobete a adăugat că spitalul are dezinfectați, echipamente, însă din punct de vedere financiar-contabil aceste materiale achiziționate pentru ATI nu erau înscrise în balanța financiar-contabilă a spitalului.
”Este un punct important în modul în care administrația unității ține evidența consumului de dezinfectați și materiale”, a declarat ministrul.
Controlul a identificat ”deficiențe administrative” cu privire la modul în care a fost numită șefa secției ATI, ”cu încălcarea prevederilor legale” conform cărora medicul șef poate fi cadru universitar.
”Medicul interimar șef al secției ATI nu este cadru universitar și nu s-a putut face dovada despre modul în care a fost numită”, a explicat ministrul.
Nici pentru medicul epidemiolog nu au fost prezentate documente care să arate că acesta a susținut un examen de promovare, a subliniat Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, Inspecția Sanitară de Stat a constatat ”deficiențe grave” cu privire la faptul că nu au fost aplicate protocoalele pentru limitarea răspândirii infecțiilor.
”Secția ATI, spitalul au primit aviz în anul 2025 în urma unei evaluări făcute de DSP Iași. Avizul de funcționare pentru această unitate a fost emis ilegal pentru că nu există în Terapie intensivă chiuvete cu apă caldă, cu apă rece, conform prevederilor legale, pentru spălarea mâinilor personalului medical. (...) de ce nimeni nu s-a sesizat până în momentul acestui control, Parchetul va aduce aceste răspunsuri pentru că, vă anunț, raportul Corpului de Control și al Inspecției Sanitare de Stat vor fi transmise Parchetului General pentru verificări suplimentare care exced Ministerului Sănătății”, a anunțat Alexandru Rogobete.
El a subliniat că ”în secția ATI se intră ca în gară”, arătând că s-au constatat și ale ”nerespectări flagrante” ale protocoalelor și legislației în spitalul de la Iași.