Un tratament experimental bazat pe un cocktail de trei anticorpi a reușit să protejeze șoarecii aproape împotriva tuturor tulpinilor de virus gripal testate, inclusiv tulpini de gripă aviară și gripă porcină cu potențial pandemic, potrivit unui studiu recent.
Studiul, condus de cercetători de la The Jackson Laboratory for Genomic Medicine din Connecticut, Statele Unite, și publicat miercuri, în revista Science Advances, marchează o premieră în cercetarea antigripală, scrie News.ro.

„Este pentru prima dată când observăm o protecție atât de extinsă și de durată împotriva gripei la organisme vii”, a declarat coordonatoarea studiului, dr. Silke Paust, citată într-un comunicat.
Cercetătorii au evidențiat că terapia și-a dovedit eficiența chiar și atunci când a fost administrată la câteva zile după infectare, asigurând supraviețuirea la majoritatea șoarecilor tratați.
Spre deosebire de tratamentele actuale împotriva gripei, care vizează enzimele virale și își pierd rapid eficacitatea pe măsură ce virusul suferă mutații, această terapie nu a permis virusului să dezvolte rezistență, chiar și după o lună de expuneri repetate la animale. Această diferență ar putea fi esențială în viitoarele focare, când supraviețuirea depinde adesea de rapiditatea și eficiența cu care medicii pot administra tratamente, în timp ce dezvoltarea unui vaccin durează aproximativ șase luni.
Noul cocktail acționează asupra unei proteine denumite M2e, localizată între învelișul viral și structurile interne ale virusului.Țintirea acestei proteine a împiedicat virusul să dezvolte mutații de rezistență, chiar și atunci când a fost utilizat câte un singur tip de anticorp din cocktail, administrat separat. Studiul a arătat că proteina M2e a rămas aproape neschimbată chiar și după o lună de expuneri repetate la virus, confirmând stabilitatea acestei ținte terapeutice.

Cercetătorii consideră că folosirea combinației celor trei anticorpi, în special la scară largă în timpul unui sezon gripal, ar putea împiedica apariția tulpinilor rezistente.
„Virusul nu a suferit mutații de rezistență nici măcar atunci când am folosit un singur tip de anticorp administrat separat. Însă, într-un sezon gripal în care milioane de oameni ar lua această terapie, aș fi mult mai încrezătoare că putem preveni apariția tulpinilor rezistente dacă folosim întregul cocktail de anticorpi”, a precizat Paust.
Paust și echipa sa au descoperit că anticorpii sunt eficienți chiar și în doze mici, atât înainte, cât și după infectarea cu virusul gripal. Cocktailul a redus semnificativ severitatea bolii și încărcătura virală din plămâni, îmbunătățind totodată ratele de supraviețuire atât la șoarecii sănătoși, cât și la cei imunocompromiși.
În testele realizate pe tulpina H7N9, un tip de gripă aviară care poate fi mortală atât pentru animale, cât și pentru oameni, echipa de cercetători a descoperit că o singură doză de tratament a redus semnificativ cantitatea de virus din plămâni, chiar și atunci când a fost administrată la patru zile după infectare.
Reducerea încărcăturii virale a fost corelată cu rate mai mari de supraviețuire.
Toți șoarecii au supraviețuit atunci când au primit cocktailul de anticorpi în primele trei zile după infectare, în timp ce ratele de supraviețuire au fost de 70% în ziua a patra și 60% în ziua a cincea.

„Putem folosi doze foarte mici, ceea ce este promițător, deoarece terapiile potențiale ar putea fi mai ieftine și mai puțin susceptibile să provoace efecte adverse la oameni”, a explicat Paust.
Anticorpii folosiți sunt „non-neutralizanți” (nu blochează direct virusul pentru a împiedica pătrunderea lui în celule), ceea ce înseamnă că nu previn direct infectarea celulelor, ci se leagă de celulele pulmonare deja infectate, acționând ca un semnal care atrage sistemul imunitar al organismului pentru a identifica și distruge aceste celule.
Această abordare contrazice concepția tradițională conform căreia anticorpii terapeutici trebuie să fie „neutralizanți” -adică să blocheze direct virusul și să împiedice pătrunderea acestuia în celule.
Descoperirea ar putea schimba modul în care sunt concepute tratamentele nu doar pentru gripă, ci și pentru alte infecții virale.
„Majoritatea anticorpilor produși de organismul nostru sunt non-neutralizanți, însă medicina i-a ignorat până acum. Studiul nostru demonstrează că acești anticorpi pot salva vieți”, a explicat dr. Paust.
Deși rezultatele sunt preliminare, ele oferă speranță pentru un viitor în care pacienții ar putea avea acces la tratamente stocate, gata să fie distribuite rapid pentru combaterea epidemiilor sezoniere sau a pandemiilor.

În prezent, vaccinurile antigripale sunt actualizate în fiecare sezon, deoarece virusul suferă mutații constante, ceea ce face ca imunitatea dobândită împotriva tulpinilor anterioare să devină ineficientă.
Deși rezultatele sunt promițătoare, terapia este în fază experimentală și nu este încă aprobată pentru uz clinic la oameni.
Următorii pași vor include teste suplimentare pentru a evalua siguranța și eficiența tratamentului înainte de posibile studii clinice pe voluntari.