Acest moment a fost dedicat partenerilor care au susținut dezvoltarea companiei în ultimul an - de la bănci și instituții financiare la furnizori, colaboratori din sectorul tehnologic, real estate și multe alte industrii conexe.
Evenimentul a reunit peste 250 de invitați din toată țara, într-un cadru informal, elegant, cu o tematică inspirată din anii '90. A fost o seară în care cifrele au fost puse pe pauză, iar în centrul atenției au fost relațiile construite în timp, loialitatea și încrederea reciprocă dintre 123Credit și partenerii săi.
Organizatorii au gândit această întâlnire ca un moment de reconectare umană, departe de formalismul întâlnirilor de business. Nu au existat prezentări sau discursuri lungi, ci o seară de networking autentic, într-o atmosferă relaxată, animată de muzică live, dialoguri reale și emoții împărtășite.
Unul dintre principiile fundamentale ale 123Credit este acela de a trata fiecare partener ca pe un client. Această filozofie a contribuit la dezvoltarea unei rețele solide, bazată pe transparență, respect și viziune comună.
Știm, în calitate de lider de piață, că niciuna dintre realizările noastre nu ar fi fost posibilă fără partenerii noștri. Asta înseamnă fiecare membru al fiecărei bănci, fiecare instituție non-financiară, partener strategic, broker, furnizor, angajat și oricine altcineva care a fost parte din acest drum. Una dintre filozofiile de business pe care le urmăm este: 'Tratează fiecare partener ca pe un client'. Acest motto al companiei ne-a ajutat enorm în procesul de extindere, în menținerea unor parteneriate durabile, în retenția angajaților și, mai presus de toate, în satisfacția clienților. Respectarea acestui principiu a transformat 123Credit dintr-un vis într-o companie de încredere pentru, ceea ce am bucuria să spun, zeci de mii de oameni - și toate acestea în mai puțin de trei ani. Este nevoie de parteneriate ca visele să devină realitate - Duncan McGinley, co-fondator și managing partner 123Credit
De altfel, 2025 a fost un an important pentru 123Credit. Compania a continuat să își consolideze poziția de lider în digitalizarea procesului de accesare a creditelor în România. Noile integrări tehnologice, extinderea serviciilor complet online și dezvoltarea rețelei naționale de specialiști au fost posibile cu sprijinului partenerilor.
Colaborările cu băncile și instituțiile financiare au permis 123Credit să ofere clienților opțiuni variate și transparente, într-un proces digitalizat, rapid și lipsit de birocrație. În același timp, parteneriatele tehnologice au fost esențiale în dezvoltarea unor fluxuri automatizate, scalabile și intuitive, menite să simplifice accesul românilor la creditare.
123Credit Partners Appreciation Night a fost, pentru mine, mai mult decât un eveniment – a fost felul nostru de a spune un sincer mulțumesc tuturor partenerilor care au crezut în viziunea 123Credit și au pus umărul la tot ceea ce am construit până în prezent. Într-un an în care am vorbit foarte mult despre digitalizare, procese automatizate și tehnologii noi, ne-am dorit ca, măcar pentru o seară, să punem cifrele pe pauză și să ne uităm în primul rând la oameni. Suntem recunoscători băncilor, instituțiilor financiare și partenerilor strategici care au ales să fie alături de noi, iar seara de 4 decembrie a confirmat încă o dată că relațiile autentice sunt cel mai important activ al nostru. Abia așteptăm ca în 2026 să ducem aceste parteneriate la următorul nivel, cu proiecte și mai ambițioase și cu aceeași energie bună - Sebastian Piu, co-fondator și managing partner 123Credit
La finalul serii, mesajul transmis de echipa 123Credit a fost clar: în ciuda automatizării și digitalizării accelerate a sectorului financiar, oamenii și parteneriatele autentice rămân fundamentul oricărui business de durată.














