ANALIZĂ PROFIT TV Asta are, aia n-are, uite-o p-aia marcatoare...sau alba-neagra cu Brexit

ANALIZĂ PROFIT TV Asta are, aia n-are, uite-o p-aia marcatoare...sau alba-neagra cu Brexit
scris 21 oct 2019

După ce joi Marea Britanie și Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un nou acord Brexitul, parlamentarii britanici au decis într-o sesiune excepțională, pentru prima dată după 37 de ani într-o zi de sâmbătă, să amâne decizia cu privire la acestă înțelegere. Ei au aprobat un amendament conform căruia o eventuală aprobare este suspendată până când legislația necesară pentru punerea în aplicare a acordului este analizată și votată, practic “o poliță de asigurare” pentru evitarea unui Brexit fără acord.

Asistăm astfel la o incoerență cel puțin de neințeles din perspectiva britanică, un fel de joc alba-neagra, căci apoi premierul britanic Boris Johnson a trimis către UE un document nesemnat în care solicită amânarea Brexitului, iar ulterior o a doua scrisoare, semnată de data aceasta, în care spune că nu dorește amânarea Brexit, pe care a fost constrâns legal să o solicite.

A fost inaugurată prima casă de schimb valutar care cumpără și vinde Bitcoin în regim automatizat CITEȘTE ȘI A fost inaugurată prima casă de schimb valutar care cumpără și vinde Bitcoin în regim automatizat

Săptămâna s-a încheiat cu scăderi pe Wall Street, în contextul în care economia chineză a crescut în trimestrul al treilea cu doar 6% (cel mai redus nivel din ultimii 20 ani), ceea ce a readus îngrijorările cu privire la sănătatea economiei globale. Sezonul raportărilor trimestriale a continuat cu rezultate mixte, însă potrivit Feinitiv, din cele 73 de companii din S&P500 care și-au prezentat rezultatele financiare până în prezent, mai mult de 80% au depășit așteptările. Printre cele mai mari pierderi de vineri le-au avut, pe de-o parte, acțiunile Boeing (-6,79%, cea mai mare scădere din februarie 2016), după ce s-a aflat de existența unor mesaje care arată că directorii gigantului aeronautic au încercat să ascundă problemele de siguranță ale aeronavelor, iar pe de altă parte cele ale Johnson&Johnson (-6,22%), căci compania retrage de pe piață peste 30.000 de flacoane cu pudră de talc pentru bebeluși, după ce în compoziția acestora s-au găsit cantități mici de azbest. Până la urmă, în ciuda preocupărilor privind creșterea globală și a scăderilor din sectorul tehnologic, indicii majori americani S&P500 (+0,53%) și NASDAQ (+0,40%) au închis săptămâna pe plus, în timp de DJIA (-0,17%) a înregistrat o pierdere minoră.

Ultima zi a săptămânii a confirmat tendința negativă pentru bursele europene (cu scăderi în patru zile pentru indicii majori), pe fondul incertitudinii Brexit, preocupărilor de creștere globală și avertismentelor din sectorul auto. Acțiunile Renault s-au prăbușit vineri (-11,48%, cel mai abrupt declin din noiembrie anul trecut după arestarea directorului general Carlos Ghosn), căci constructorul auto francez și-a revizuit în scădere țintele de venituri și profit din acest an, avertizând că vânzările grupului ar putea scădea cu 3-4% în acest an, pe fondul climatului economic nefavorabil, în timp ce costurile cu implementarea normelor privind emisiile vor afecta negativ profitul. Constructorul auto francez a fost deja afectat negativ după primul semestru din cauza rezultatelor partenerului de alianță Nissan (la care deține o participație de 43%), care a estimat că va înregistra cel mai mic profit operațional din ultima decadă în 2019, pe fondul scăderii vânzărilor pe piețele din SUA și Europa. Și acțiunile rivalilor europeni au avut, de asemenea, o evoluție negativă, indicele industriei de profil coborând cu 2,7%.
Corecții și pe bursa de la București vineri, într-o zi cu volume de tranzacționare de 11,27 milioane euro, mult mai mari decât media ultimelor săptămâni, însă două treimi dintre acestea au fost realizate printr-o tranzacție de tip deal cu 1,2 milioane acțiuni Digi Communications (DIGI +2,36%), în valoare de 36 milioane lei. Astfel, media zilnică săptămânală a crescut la 6,89 milioane euro, peste cea precedentă (5,57 milioane euro), mărită și aceea de un deal mare (peste 11 milioane euro) cu acțiunile Romgaz. În topul lichidității au urmat titlurile Romgaz (SNG +0,93%), Banca Transilvania (TLV -0,21%), Electrica (EL -0,90%) și Fondul Proprietatea (FP 0,00%). Până la final, chiar cu trei zile de scăderi, a fost o săptămână pozitivă pentru indicii locali, însă în continuare randamentul din octombrie este negativ.

Deși, după evenimentele din weekend, lira sterlină (GBP) s-a depreciat la debutul sesiunii asiatice, moneda britanică a fost, pentru a doua oară la rând, performera săptămânii pe piața valutară . Astfel, patru zile consecutive de creștere susținută au dus cotația GBP/USD mai sus cu 350 puncte, chiar sub nivelul rotund de la 1,30, (câștigul fiind de aproape 800 pips dacă luăm în calcul ultimele șapte zile). Dolarul (USD) a încheiat o săptămână negativă, după ce s-a depreciat în fiecare din ultimele trei zile față de principalele monede importante. În schimb EUR/RON a consolidat toată săptămâna între 4,7520 și 4,7590, cursul stabilit vineri de Banca Națională a României fiind 4,7556.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa