Mutări "cu cântec" în ASF: petițiile, primite de cel mai mare contestatar al firmelor de asigurare, ajuns acum consilier al prim-vicepreședintelui Autorității

Mutări "cu cântec" în ASF: petițiile, primite de cel mai mare contestatar al firmelor de asigurare, ajuns acum consilier al prim-vicepreședintelui Autorității
scris 13 ian 2018

Direcția Relații cu Publicul, Petiții și Educație Financiară, în fruntea căreia a fost delegată recent doctorul în filosofie Ioana Cazacu, rămâne în răspunderea prim-vicepreședintelui Autorității de Supraveghere Financiară, în prezent Ovidiu Wlassopol. Tot sub prim-vicepreședinte, pe postul de consilier pentru relația cu media, a fost numit recent Cristian Muntean, fost președinte al asociației service-urilor independente(ASSAI), unul dintre cei mai vocali critici ai companiilor de asigurare și, în același timp, unul dintre cei care au formulat plângeri către ASF în numele unor  service-uri. 

Contactat de Profit.ro, Cristian Muntean a arătat că, în pofida pozițiilor tranșante pe care le-a avut la adresa firmelor de asigurare (obiect al plângerilor adresate ASF) și a apartenenței sale din trecut la un grup cu interese total opuse firmelor de asigurare, prezența sa pe postul de consilier al executivului care se ocupă de petiții nu poate fi interpretată ca un conflict de interese.

“Eu nu mă aflu în conflict, în condițiile în care nu mai sunt în ASSAI. De asemenea, nu am în subordine nicio direcție din ASF și tot ceea ce pot face este să recomand anumite proceduri cu privire la modul în care petițiile sunt instrumentate, în vederea oferirii unor soluții concrete pentru petenții care solicită sprijinul ASF. Recomand în continuare ca toți cei care se simt nedreptățiti de către asigurători să depună petiții la ASF și să apeleze la soluționarea alternativă a litigiilor”, a explicat Muntean pentru Profit.ro.

De-a lungul timpului, Muntean a fost unul dintre cei mai vocali critici ai firmelor de asigurare, fapt vizibil inclusiv din postările sale pe rețelele de socializare. Până de curând, Muntean a fost acid și la adresa ASF, instituție în care lucrează de la începutul acestui an.

El este unul dintre cei care au militat pentru introducerea noii legi RCA într-o formă care mărește considerabil influența service-urilor în procesele de constatare și instrumentare a daunelor auto. Practic, grație propunerilor formulate de ASSAI, condusă de Muntean, service-urile au rămas singure în procesul de constatare și evaluare a daunelor, concluziile lor fiind  impuse firmelor de asigurare.

O parte din petițiile primite de ASF la adresa firmelor de asigurare sunt formulate chiar de către service-uri, iar o parte și mai importantă sunt trimise de persoane fizice la îndemnul anumitor service-uri. Majoritatea petițiilor vizează situații în care asigurătorii nu au achitat sau au achitat doar parțial reperațiile făcute de service-uri.

CONFIRMARE Raluca Țintoiu, CEO-ul care a primit cea mai dură amendă din istoria ASF, s-a dus la judecători CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Raluca Țintoiu, CEO-ul care a primit cea mai dură amendă din istoria ASF, s-a dus la judecători

Până recent, Muntean a fost apropiat de Florin Pandele, proprietarul AutoCar, unitatea service cea mai activă în ceea ce privește petițiile trimise către ASF.

Conflictele dintre AutoCar și firmele de asigurare sau ASF sunt notorii în piață, nu de puține ori având loc discuții aprinse chiar la ASF, în prezența avocaților.

Responsabilii cu daunele din firmele de asigurare sunt deja obișnuiți cu sutele de mesaje pe diverse tonuri primite de la AutoCar sau de la ASSAI, în perioada în care organizația era condusă de către Cristian Muntean.  

Direcția Petiții, stingheră la prim vicepreședinte. Ce efect au plângerile păgubiților

În urma unei reorganizări parțiale și a înființării unei noi direcții, majoritatea funcțiilor care vizează piața asigurărilor, inclusiv protecția consumatorilor, au trecut în subordinea vicepreședintelui responsabil de sector, Cornel Coca Constantinescu.

Practic, Direcția Petiții își pierde majoritatea atribuțiilor din zona protecției consumatorilor, ea trebuind să apeleze pentru rezolvarea problemelor semnalate în plângeri fie la Direcția Supraveghere (atunci când sunt probleme grave de conformitate, cum ar fi depășirea flagrantă a termenelor pentru constatarea sau plata daunelor), fie la nou înființata Direcție de Supraveghere Intermediari și Supraveghere a Regulilor de Conduită (în cazul unor situații mai puțin clare care vizează consumatorii).

ASF pierde din nou în fața unui șef de asigurător. După Lelkes de la Asirom, instanța anulează o amendă aplicată șefului City Insurance CITEȘTE ȘI ASF pierde din nou în fața unui șef de asigurător. După Lelkes de la Asirom, instanța anulează o amendă aplicată șefului City Insurance

De altfel, noua direcție de conduită este condusă de către Călin Rangu, cel care a reformat protecția consumatorilor în ASF și care a condus până de curând Direcția Petiții.

Cu toate acestea, spun sursele Profit.ro, prim vicepreședintele Ovidiu Wlassopol a insistat pentru păstrarea sub supravegherea sa a Direcției Petiții și a Fondului de  Garantare a Asiguraților. Aceasta s-a întâmplat în ciuda faptului că, inclusiv în discuțiile din interior, Wlassopol arată un interes scăzut pentru piața asigurărilor despre care spune că este doar în aparență cea mai importantă piață care intră în sarcinile ASF. În opinia lui Wlassopol, piața de capital și cea a pensiilor private sunt cu mult mai importante decât zona asigurărilor.

De menționat, însă, că Direcția Petiții își păstrează funcțiile în ceea ce privește posibilitatea de a transmite mesaje oficiale asigurătorilor. Printre atribuțiile acestei Direcții se numără obligativitatea ca în maximum 2 zile de la primirea unei plângeri aceasta să fie transmisă asigurătorului vizat cu mențiunea ca firma să dea o rezoluție în maximum 10 zile. Dacă după 10 zile, asigurătorul nu răspunde el va fi chemat la discuții, La ASF, fără ca Direcția Petiții să poată impune soluții.

Surse: Muntean a fost atenționat să nu se bage. El ar fi încercat anterior să ajungă consilier al președintelui

Prezența lui Muntean pe poziția de consilier al executivului responsabil de petiții a atras atenția și în interiorul Autorității.

Sursele Profit.ro spun că el ar fi fost chemat la o discuție de către președintele Leonardo Badea. Acesta i-ar fi atras atenția că atribuțiile sale nu includ și zona petițiilor sau a protecției consumatorilor, în general. De altfel, Badea i-ar fi spus inclusiv că în zona comunicării cu presa (motiv pentru care a fost adus) puterile sale nu sunt absolute.

Informațiile Profit.ro sunt că, înainte de  a ajunge consilier personal al lui Ovidiu Wlassopol, Cristian Muntean s-a oferit pentru aceeași poziție și într-o discuție cu Leonardo Badea care, până la urmă, l-a refuzat.

În ultimul timp, înainte de a ajunge consilier la ASF, Muntean a ajuns în conflict cu mai mulți dintre foștii săi colaboratori, printre care Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, asociație a transportatorilor, sau Florin Pandele, proprietarul AutoCar, cel mai important fost susținător al lui Muntean.

Pozițiie sale tranșante la adresa asigurătorilor au făcut ca Muntean să fie contestat și de către oamenii din firmele de asigurare. Pe de altă parte, Muntean este foarte bine conectat în relația cu presa, iar reușitele sale în ceea ce privește reprezentarea intereselor service-urilor sunt cunoscute.

Cristian Muntean a fost, de asemenea, unul dintre cei care au reușit să impună și mai multe modificări în sprijinul consumatorilor.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
muntean
wlassopol
petitii asf