Negrițoiu, ASF: Unii asigurători trebuie să înțeleagă că, după intrarea în vigoare a Solvency II, nu se mai pot învârti în jurul cozii

Negrițoiu, ASF: Unii asigurători trebuie să înțeleagă că, după intrarea în vigoare a Solvency II, nu se mai pot învârti în jurul cozii
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 17 mai 2016

Intrarea în vigoare a prevederilor Solvency II a fost o șansă și o oportunitate pentru piața asigurărilor, a cărei cea mai mare slăbiciune a fost calitatea datelor financiare, a declarat marți, la Brașov, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Încă mai sunt asigurători care oscilează între cerințele Solvency I și Solvency II, care spun că, dacă nu întrunesc Solvency II, stau bine din punct de vedere al Solvency I. Exista o tendință de mistificare, de window dressing. Trebuie înțeles că, în cazul unor asigurători, nu mai este loc să te învârți în jurul cozii după intrarea în vigoare a Solvency II”, a afirmat Negrițoiu, prezent la Forumul Internațional Asigurări - Reasigurări (FIAR), organizat de revista XPrimm.

Prevederile Solvency II au intrat în vigoare în România de la începtul acestui an.

Solvency II urmărește creșterea stabilității pieței asigurărilor și presupune cerințe de capital suplimentar și, implicit, costuri mai mari pentru companiile de profil, suportate în final de consumatori, care vor plăti mai mult pentru polițe, spun specialiștii din domeniul asigurărilor.

În plus, pe lângă infuziile de capital suplimentar, asigurătorii vor fi nevoiți să cheltuiască fonduri semnificative pentru adaptarea sistemelor informatice.

Șeful ASF a spus că una din cele mai mari slăbiciuni ale pieței a fost calitatea datelor financiare și statistice ale unor asigurători.

“A trebuit să intervenim pe reglementarea auditului financiar, a trebuit să reglementăm riscurile operaționale, a trebuit să ne uităm la cerințele de guvernanță corporativă”, a arătat Negrițoiu.

El a precizat că ASF și-a concetrat atenția pe analizarea activelor eligibile ale asigurătorilor, ale căror portofolii sunt mult mai “sănătoase” față de acum 5 ani.

“Noi acum ne reașezăm supravegherea pieței asigurărilor pe bază de risc. O reașezăm pe bază de risc, schimbăm modelul, comportamentul și instrumentele. ASF nu va mai pune accentul pe controale, nu vrem să mai facem companiilor viața amară, vom miza pe dialog cu jucătorii din piață”, a mai spus Negrițoiu.

El a arătat că protecția consumatorilor nu înseamnă preluarea și rezolvarea petițiilor de către ASF, ci ca asiguratul să primeasca despăgubirile prevăzute în contractul de asigurare.

“Ne vom uităm și la timpul de dezdăunare, respectiv în cât timp primesc asigurații banii. Ne orientăm spre transparență, informare și înțelegere. Asigurătorii trebuie să fie mai participativi”, a afirmat șeful instituției.

Profit.ro organizează, în 23-24 mai, la Hotel Sheraton, sala Platinul, cu începere de la ora 9.00, prima ediție Profit Financial Forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții instituțiilor de supraveghere și reglementare, ai asociațiilor profesionale din domeniul bacar și asigurări, șefi de bănci, fonduri de investiții, reprezentanți ai pieței de capital, pentru a dezbate viitorul piețelor financiare.

Pentru detalii și înregistrări, click AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
negritoiu
solvency ii