Șeful Astra a pierdut procesul pentru anularea unei amenzi ASF primite în 2013

Șeful Astra a pierdut procesul pentru anularea unei amenzi ASF primite în 2013
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 28 oct 2015

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins cererea președintelui Directoratului Astra Asigurări, Iulius Alin Bucșa, de anulare a unei amenzi de 50.000 lei, aplicată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în 2013.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La începutul lunii septembrie, ASF a solicitat Tribunalului București falimentul Astra Asigurări, după ce instituția a retras, în august, autorizația de funcționare a asigurătorului pentru că acționarii nu au majorat capitalul social cu 425 milioane de lei.

“Decizia 3188/16.10.2015. Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile 1.077/01.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel București. Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului Iulius Alin Bucșa, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, 16 octombrie 2015”, se arată pe pagina web a instanței.

În aprilie 2014, Curtea de Apel București a anulat decizia ASF prin care instituția l-a amendat pe șeful Astra Asigurări, care a preluat această poziție din septembrie 2012. “Admite acțiunea. Anulează decizia ASF 792/26.09.2013. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, 1 aprilie 2014”, se arată pe pagina web a Curții de Apel București.

Prin confirmarea amenzii ASF de către instanță, Bucșa ar putea primi o sancțiune mai aspră atunci când autoritatea de reglementare va constata aceeași abatere în activitatea acestuia. De asemenea, dacă actualul șef al Astra Asigurări va fi recrutat pentru preluarea conducerii unui alt asigurător local, procesul de autorizare nu va fi o simplă formalitate, amenda putând constitui un element de respingere a dosarului.

ASF a anunțat, la începutul anului 2014, că a aplicat amenzi de aproape 800.000 de lei în sectorul asigurărilor, în perioada 29 aprilie 2013 - 31 decembrie 2013.

În cazul Astra, se spunea în comunicatul remis la 23 ianuarie 2014, ASF a hotărât sancționarea președintelului Directoratului Astra Asigurări, Iulius Alin Bucșa, cu amendă în cuantum de 50.000 de lei. De asemenea, instituția i-a amendat cu 50.000 lei pe Liviu Stoicescu, membru al Directoratului Astra, și cu 30.000 lei pe Irinel Dinu, conducătorul departamentului de daune al Astra. “Amenzile au fost aplicate în urma aspectelor sesizate în cadrul controlului ASF desfășurat la sediul Astra, în perioada iulie - august 2013. Controlul a avut ca obiect inclusiv verificarea modalității de instrumentare și finalizare a dosarelor de daună și a modului de respectare a prevederilor Ordinului CSA 11/2012”.

Decizia de control a fost luată după ce, în prealabil, ASF a solicitat Astra clarificări în privința modului în care asigurătorul a instrumentat dosarele de daună. “Întrucât clarificările societății nu au fost satisfăcătoare, ASF a decis controlul la Astra. În plus, față de amenzile în valoare de 130.000 de lei, ASF a solicitat Astra să revizuiască normele, procedurile și instructiunile interne privitoare la instrumentarea dosarelor de daună, astfel încât să respecte toate cerințele și termenele prevăzute de legislație în ceea ce privește instrumentarea dosarelor de daună pentru polițele RCA”, se spunea în comunicat.

Totodată, autoritatea a cerut asigurătorului să revizuiască normele, procedurile și instructiunile interne cu privire la soluționarea petițiilor, astfel încât să asigure înregistrarea în registrul unic de petiții a tuturor sesizărilor primite de societate.

La finele lunii august, ASF a decis închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special (KPMG Advisory – n.r.), stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a Astra Asigurări, al treilea jucător local după nivelul primelor subscrise în 2014. ASF a depus cererea de intrarea în faliment a Astra în data de 8 septembrie, după ce acționarii nu au reușit să majoreze capitalul social al asigurătorului cu 425 milioane de lei.

Deținută de omul de afaceri Dan Adamescu și având aproape douiă milioane de clienți, Astra a devenit liderul pieței asigurărilor în 2010 și a ocupat această poziție până în 2013. La finele anului 2014, compania a coborât pe locul trei, fiind devansată de Allianz-Țiriac și Omniasig.

În 2014, piața asigurărilor generale și de viață din România a scăzut cu 0,5%, la 8,09 miliarde de lei, potrivit datelor ASF. Cu o cotă de 9,52%, Astra a subscris prime de 777,24 milioane de lei în 2014, în scădere cu 16,6% față de anul precedent. După pierderi de 917,3 milioane de lei în 2013, societatea a înregistrat un profit net 30,7 milioane de lei.

Principalele clase de asigurări în portofoliul Astra sunt RCA - 463,36 milioane de lei, CASCO - 150,6 milioane de lei, bunuri - 64,98 milioane de lei și medicale - 63,7 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
astra
presedinte
amenda
proces