Artego își convoacă acționarii să decidă ce vor face cu creditele companiei

Artego își convoacă acționarii să decidă ce vor face cu creditele companiei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 10 feb 2016

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor la Artego Târgu-Jiu a fost aprobată pentru aprobarea planurilor de prelungire a finanțărilor companiei în valoare însumată de aproximativ 13 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acționarii fabricantului de produse din cauciuc Artego Târgu-Jiu sunt chemați pe data de 12 martie pentru a se pronunța în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor cu privire la prelungirea unor linii de finanțare de 49 milioane lei și 1,9 milioane euro, potrivit convocatorului publicat astăzi de emitent pe portalul Bursei de Valori București.

În relația cu UniCredit Bank, Artego are în vedere prelungirea liniei de credit de tip capital de lucru de 30 milioane lei și a linie de credit pentru emiterea de scrisori de garanție bancară de 2,2 milioane lei. De asemenea, acționarilor li se solicită să aprobe prelungirea cu încă 12 luni a plafonului de creditare cash cu opțiunea “Multicurrency”, contractat de la Intesa SanPaolo Bank Arad, în sumă maximă de 15 milioane lei.

Artego are în vedere și menținerea creditului în valoare de 1,8 milioane lei și a costurilor accesorii, contractat de la ING Bank NV Amsterdam. Pe ordinea de zi a AGEA se mai află și prelungirea liniei de credit de la Eximbank, în sumă de 1,9 milioane euro.

Titlurile Artego sunt listate la BVB, iar la prețul închiderii ședinței de tranzacționare de ieri, de 5,30 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 52,73 milioane lei (11,75 milioane euro), apropiată de cuantumul finanțărilor supuse aprobării acționarilor. Asociația Salariaților controlează în proporție de 70% societatea.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
artego
bvb
credite
banci
unicredit
intesa sanpaolo
ing
eximbank